După finalizarea procedurilor de verificare tehnică la sol și în zbor a celor 9 aeronave EC 135, de tipul celui implicat în accidentul aviatic din data de 15 decembrie 2014, conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General de Aviație al MAI l-au informat pe viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, care a aprobat această decizie de reluare a zborurilor.
Ca urmare a activităților de investigații preliminare ale accidentului aviatic produs în data de 15 decembrie efectuate de reprezentanții fabricanților Airbus Helicopters Germania și Turbomeca Franța, a rezultat că nu există indicii care să suspecteze vreo cauză tehnică generatoare sau contributoare la producerea accidentului și din punct de vedere tehnic nu există motive pentru oprirea elicopterelor EC-135 la sol.
Pentru reluarea în bune condiții a activității aeromedicale, în cursul zilei de 24 decembrie a avut loc o videoconferință cu toți operatorii medicali și membrii ai echipelor SMURD care asigură personalul medical de zbor. În aceste condiții, în cursul zilei de astăzi, o primă misiune a unui elicopter SMURD București are loc în județul Constanța pentru a aduce la spitalul Marie Curie din București o fetiță de 1 an și 3 luni cu insuficiență renală cronică.
Din data de 15 decembrie, în conformitate cu procedurile interne, ca măsură de siguranță, 9 elicoptere SMURD de tipul celui implicat în accident au fost oprite de la zbor. În această perioadă, misiunile aeromedicale de tip SMURD au fost asigurate, în limita posibilităților, de celelalte aeronave aparținând Inspectoratului General de Aviație al MAI, precum și de alte capabilități asigurate de către Ministerul Apărării Naționale.