Elena Udrea, sub control judiciar, anunță pe Facebook că va spune ”adevărul despre tot ce se întâmplă”

- Advertisement -

Udrea s-a prezentat la Secţia 2 de Poliţie în jurul orei 10:00, aşa cum a stabilit cu poliţiştii supraveghetori, după ce procurorii au luat măsura controlului juduciar, în dosarul în care este urmărită penal, scrie Mediafax.

Deputatul a postat pe o rețea de socializare că va spune adevărul despre tot ce se întâmplă. „Aşa cum v-am promis aici, pe Facebook, voi spune adevărul despre tot ce se întâmplă – care sunt motivele reale ale vânătorii a cărei ţintă am devenit. Voi face asta într-un interviu pe care îl voi acorda astăzi. Nu vă pot spune, deocamdată, unde, (în orice caz nu la cineva care m-a menajat de-a lungul timpului) – nu de alta, dar ştiu că sunt destui cei care ar vrea să mă împiedice să spun unele lucruri. Şi ar fi păcat să nu aflaţi ce se întâmplă astăzi cu adevărat în România, ce luptă se duce în subteranele puterii şi care este miza reală”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Una dintre cele mai controversate femei din politica din România, Elena Udrea, este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cercetat de DNA pentru fapte de corupție, deputatul Alin Popoviciu, în ,,cărți” pentru șefia CJ Timiş

Votul în Biroul Permanent Județean al PNL pentru candidații...

Elena Udrea, într-o vizită secretă la Timișoara

Elena Udrea a ajuns, fără a face mare vâlvă,...

Cutremur pe o stradă din Timişoara

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...

Răzvan Nedelcu, este cercetat sub CONTROL JUDICIAR 60 DE ZILE.

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...

Președintele României, Klaus Iohannis: Solicit DEMISIA premierului Victor Ponta

"Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul-ministru...