După ce săptămâna trecută UTI a fost ”vizitată” de mascați într-un dosar în care șefii companiei sunt suspectați de evaziune fiscală şi spălare de bani, iar în urmă cu două săptămâni primarul Timișoarei acuza aceeași firmă de faptul că pune în pericol proiectul de management al traficului, un proiect pe fonduri europene în pericol de a fi pierdut de Primăria Timișoara pentru că UTI a contestat licitația, iată că aceeași companie este ”săltată” dintr-un contract cu statul din motive similare cu cele explicate de primarul capitalei Banatului.
„Autoritatea contractantă, în temeiul articolului 209, alineatul (1), litera c) şi alineatului (4), litera b) din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, anulează procedura de achiziţie publică de servicii, deoarece autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a încheia contractul şi de a adopta măsuri corective fără ca acestea să ducă la încălcarea principiilor prevăzute la articolul 2, alineatul (2) din OUG 34/2006 necesar finalizării procedurii de achiziţie publică”, se arată în anunţul de participare al licitaţiei, disponibil pe www.e-licitatie.ro.
Conform articolului 2, alineatul (2) din OUG 34/2006, principiile care stau la atribuirii unui contract de achiziţie publică sunt nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea şi eficienţa utilizării fondurilor.
În decembrie 2013, Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), instituție condusă în acest moment de timișoreanul Sorin Grindeanu, a desemnat asocierea formată din Romsys, Indra Sistemas şi Mercury 360 Comunication câştigător al licitaţiei, consorţiul solicitând 117,8 milioane de lei, cu TVA, pentru realizarea proiectului „Sistem Informatic Integrat de Emitere a Actelor de Stare Civilã – SIIEASC”.
UTI Grup a contestat rezultatul în instanţă, care a hotărât reevaluarea ofertelor de către minister. Oferta UTI, în consorţiu cu CertSign şi AM Project Design & Consulting SRL, a fost de 150,8 milioane de lei, cu TVA. Vezi mai multe pe Ziarul Financiar.