În rechizitoriul întocmit, procurorii au menționat că la începutul anului 2012, Gheorghe Popescu, în calitate de inspector șef al IPJ Timiș, după ce a aprobat raportul de mutare al unui subordonat de la o secție de poliție în cadrul unei alte structuri aflată în subordinea sa, a pretins de la acesta un televizor cu plasmă, în considerarea aprobării anterioare a transferului.
Astfel, pe 9 martie 2012, polițistul a achiziționat un televizor, la prețul de 999,90 lei, pe care în aceeași zi l-a schimbat cu un altul care avea o diagonală mai mare, în valoare de 1 699,90 lei, urmare a faptului că inspectorul șef Popescu era nemulțumit de dimensiunile și caracteristicile tehnice ale aparatului electronic respectiv.
La data de 28 ianuarie 2015, bunul pretins de inculpat și remis acestuia, a fost ridicat de la domiciliul său, ca urmare a efectuării unei percheziții domiciliare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.