Noul corp al Spitalului de Copii din Timișoara primește ”bani mărunți” de la Guvern în 2015! Ce SCRISOARE a trimis Robu primului ministru VIDEO

- Advertisement -

Spitalul de Copii din Timișoara are un corp de clădire în stadiul de construcție. Ridicarea acesteia a demarat anul trecut, când, pe lângă fondurile asigurate de municipalitatea din capitala Banatului, Guvernul a contribuit cu 5 milioane de lei în condițiile în care investiția totală depășește 100.000.000 de lei.

În 2015, conform spuselor primarului Timișoarei, Nicolae Robu, Guvernul a alocat, și în 2015, tot 5 milioane de lei, deși administrația locală a solictat 20 de milioane de lei, cu mențiunea că cel puțin 10 milioane de lei să fie alocați acestui proiect, motiv pentru care edilul-șef al orașului de pe Bega a decis să se adreseze Guvernului, sau mai exact direct premierului României, Victor Ponta. Vă prezentăm textul scrisorii transmise de primar:

”Stimate Domnule Prim Ministru,
După cum cunoaşteţi, Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara -unul dintre cele mai bune din ţară, atât după evaluările şi clasificările consacrate, cât şi ca percepţie publică- are nevoie stringentă de o extindere semnificativă a spaţiului în care îţi desfăşoară activitatea.
Pentru satisfacerea acestei nevoi, Primăria Municipiului Timişoara a asumat construirea unui nou corp de clădire al acestui spital, unul cu 8 niveluri -demisol, parter plus 6 etaje-, alocând fonduri importante de la bugetul local, dar contând şi pe un sprijin considerabil de la bugetul de stat. Valoarea totală a investiţiei este de cca 100 milioane lei.

Până în prezent, Guvernul României a alocat de la bugetul de stat pentru această investiţie o sumă de 5 milioane lei, pe care a şi virat-o efectiv în conturile Primăriei Timişoara în luna decembrie 2014, spre final de an. Am mulţumit public şi vă mulţumesc şi acum pentru ea. Pentru 2015, aşteptările noastre erau să primim de la bugetul de stat 20 de milioane lei sau, dacă nu există posibilităţi pentru atât, cel puţin 10 milioane lei.

Am aflat cu surprindere, astăzi, că, în 2015, acest obiectiv major va primi de la bugetul de stat doar tot 5 milioane lei, cât a primit şi în 2014.

Domnule Prim Ministru, vă rog, în numele cetăţenilor Timişoarei şi al unei bune părţi din cetăţenii României din întreaga ţară, care recurg la serviciile Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, să dispuneţi suplimentarea acestei sume la minimum minimorum 10 milioane, astfel încât noua investiţie să se poată derula într-un timp rezonabil. Noi reiterăm solicitarea iniţială pentru o sumă de 20 milioane, care ar fi optimă, cu menţiunea că orice sumă mai mare sau egală cu 10 milioane ne-ar satisface.

Cu stimă şi încrederea că cel mai mare contributor la bugetul de stat după capitală va beneficia de un just tratament din partea dv., rămânem în aşteptarea unui răspuns din partea dv.
PRIMAR,
Prof.univ.dr.ing. Nicolae ROBU”.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=FUCFcsn_tvc&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Vicepremierul Sorin Grindeanu caută soluții pentru descentralizarea unor proiecte de infrastructură rutieră

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, susține ideea descentralizării unor...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie