Prima etapă a Campionatului European de Est la motociclism viteză a avut loc în acest weekend. Vineri au avut loc antrenamentele oficiale, când Ionel Pascotă a scos cel mai bun timp, urmnd ca sâmbătă, 18 aprilie 2015, pe circuitul de la Serres (Grecia), sportivul care reprezintă Timișoara să pornească de pe prima poziție în cursa oficială.
Pascotă a pornit furtunos în prima cursă oficială a acestui sezon competițional, reușind să obțină, la capătul celor 12 tururi de circuit, prima poziție. Cel mai titrat sportiv la motocilism viteză s-a impus la clasa Supersport (600 cmc), devansându-i pe bulgarii Svetlin Ivanov și Boian Bonchev..
”A fost o cursă frumoasă cu multe depășiri. Cu toate că am avut probleme cu suspensia față a motocicletei, până la urmă am reușit să o setăm și să câștig cursa. Campionatul European de Est este lung, iar această victorie nu poate decât să ne bucure”, a declarat Ionel Pascotă la finalul cursei din Grecia.
Pascotă a concurat pe o motocicletă Yamaha R6, cu care va participa și în Campionatul Național al României. Această competiție va debuta peste două săptămâni, pe circuitul de la Adâncata.