”Domnul Tic și alte iubiri de prin lume”, cel de-al doilea volum al Laurei Baban cu domnul Tic în rolul principal, este un jurnal al fericirii și al călătoriei în Islanda, Germania, Franța și Elveția. Alături de Tic, în carte îi vom descoperi și pe stăpânii acestuia, Andrei, flăcăul înalt și chipeș, mereu cu aparatul de fotografiat la gât și pe Laura, tânăra și zvăpăiata scriitoare.
Într-o lume care se teme de fericire, cu oameni care refuză să își scoată măștile, Laura Baban ne inspiră să ne deschidem sufletele și mintea în fața bucuriei simple și a experiențelor de viață. Laura are curaj să-și aducă jurnalul în fața cititorilor, iar scriitura ei este una care hrănește imaginația și frumosul din fiecare. ”Domnul Tic și alte iubiri de prin lume” este o carte pentru copii, pentru adulți, pentru bătrâni, și așa cum îi place Laurei să glumească, este chiar și pentru pisici.
”Fericirea și nerăbdarea să povestesc ceva în gura mare sunt motorul meu. Mă mănâncă palmele, cuvintele îmi stau în gât. Uneori în timp ce pedalez spre casă, deja scriu, deși n-am pe ce și mâinile mi-s pe ghidonul bicicletei. Dar scriu în gând, deschid ușa casei, arunc geanta, îl mângâi pe Tic, deschid laptopul și scriu. Să nu uit. Să retrăiesc. Să se bucure și alții”, spune Laura Baban.
După primul volum “Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini”, care a impresionat nu doar prin conținut ci și prin prezentare, Laura promite o poveste și mai savuroasă, cu aceeași doi îndrăgostiți și cățelul lor pe care nu poți să nu-l iubești.
Lansarea volumului ”Domnul Tic și alte iubiri de prin lume”, care cuprinde 304 pagini ”de poveste”, este susținută de Primăria orașului Sânnicolau Mare.