Sute de sancțiuni aplicate și peste 100 de BOSCHETARI depistați de polițiștii locali în Piața Victoriei

- Advertisement -

Întrucât suprafața Pieței Victoriei din Timișoara este una destul de întinsă, iar zona este tranzitată atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, polițiștii locali asigură permanent perimetrul, cu patrule. Ca urmare a acestor activități întreprinse, oamenii legii au constatat și aplicat în ultimele luni un număr de 605 sancțiuni contravenționale în Piața Victoriei din Timișoara, din care un număr de 366 la HCL 371/2007 modificată, în special pentru aruncarea de deșeuri pe domeniul public, împărțirea de flyere publicitare și lipirea de anunțuri în locuri neautorizate, precum și pentru circulația cu biciclete în intervalul orar interzis, la acest capitol, din luna mai și până acum fiind applicate 191 sancțiuni.

De asemenea, un număr de 146 sancțiuni au fost aplicate la Legea 61/1991 republicată pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, apelarea la mila publică, săvârșirea de acte obscene. Alte 23 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii locali la HCL 139/2011 și HCL 321/2001 pentru acte de comerț ilicit persoanelor depistate că vindeau fără documente legale produse precum parfumuri contrafăcute, linguri din lemn, obiecte de îmbrăcăminte etc.

Polițiștii locali acționează zilnic în toate zonele orașului și în ceea ce privește depistarea și preluarea din stradă a persoanelor fără adăpost și a cerșetorilor, care sunt predați serviciilor sociale sau îndrumați către localitățile de domiciliu după ce sunt preluați în baza de date. Piața Victoriei este una frecventată și de aceștia, în acest perimetru fiind depistate în ultimele luni un număr de 124 de persoane.

Cu această ocazie, Poliția Locală face din nou apel la cetățeni să nu mai ofere bani acestor persoane deoarece în acest fel îi menținem în stradă, producând disconfort și creând o imagine neplăcută Timișoarei.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie