Vești bune pentru județul Timiș venite în urma rectificării bugetului. Aproximativ 21 de milioane de lei, primiți de la nivel național, au fost alocați în totalitate de către Consiliul Județean Timiș pentru amenajarea infrastructurii unor drumuri importante.
„Cele exact 20.820.000 de lei pe care i-am primit de la nivel național pentru rectificarea bugetului au fost alocați în totalitate pentru infrastructura drumurilor. Dorim să ducem la capăt măcar șapte din cele 10 drumuri până la finele acestui an și să promovăm alte drumuri. Cel de la Moșnița, pe patru benzi, unde este termen până anul viitor ca să fie pus în lucru, drumul de la aeroport la Ghiroda, autostrada de la Giarmata până la centrua din calea Lipovei, dar și cele două descărcări de la Ghizela și Bethausen, care sunt aprobate, lucrându-se la proiect. Cam acestea sunt lucrările importante pe care le avem anul viitor pe linie de drumuri”, a declarat Titu Bojin. Într-un material apărut ieri pe voceatimisului.ro, Dan Diaconu a făcut cunoscute alte lucrări importante de care deja pot beneficia timișorenii, cele din zona Fratelia – Steaua – Chișodei.
De asemenea, și membrii Consiliului Județean Timiș, precum și cei din instituțiile care se află în subordinea CJ Timiș se pot considera norocoși după ce Titu Bojin a anunțat că s-a alocat suma de bani pentru majorarea salariilor. „Pentru toate instituțiile s-a suplimentat fondul de salarii, cu posibilitate de acordare a acestora până la 30 decembrie. Avem asigurate salariile și avem asigurată o parte din majorarea de 12% ceea ce dă posibilitatea majorării de către toate instutițiile începând cu 1 august a salariilor pentru personalul angajat în cadrul instituțiilor Consiliului Județean Timiș”, a declarat Titu Bojin.
De asemenea, președintele CJ Timiș a mai ținut să menționeze: „s-au suplimentat sumele de bani la nivelul consiliului județean pentru cultură, 500 de mii de lei, urmând ca suma să fie majorată la 600-700 de mii de lei în funcție de ce proiecte aprobă Comisia de Cultură. Pentru sport s-au acordat 150 de mii de lei pe relația cluburilor sportive și a acțiunilor sportive, nu pe cea a asociaților sportive. Spitalul Județean a primit aproape 2,5 milioane de lei, iar pentru Protecția copilului s-a acordat suma de 1,5 miliaone de lei”.
[responsive_youtube