- Advertisement -
Timp de patru zile, în perioada 12 – 15 octombrie 2015, polițiștii rutieri au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Peste 1000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, dintre care 368 pentru nerespectarea limitelor de viteză.
Numărul celor care nu folosesc centura de siguranță se pare că este tot mai mare. Nu mai puțin de 310 persoane au fost sancționate la acest capitol și, ca măsură complementară, s-au reținut 53 de permise de conducere în vederea suspendării. Au mai fost retrase alte 31 de certificate de înmatriculare.
În weekend, oamenii legii vor continua acțiunile rutiere.