Piața Unirii este pe ultima sută de metri în ceea ce privește lucrările care, din punctul de vedere al primarului Nicolae Robu, vor transforma zona, în doar câțiva ani, într-una de lux. Un lucru îmbucurător vine mai ales pentru doamnele și domnișoarele care-și vor putea încălța liniștite tocurile ținând cont de piatra alesă la pavare, fiind invitate la promenadă de edilul Timișoarei.
Strada Mercy, care are parte de o piatră specială, de la o carieră unică din Italia, este pavată într-un ton coloristic gri-roșiatic. „A ieșit foarte frumos. Așa cum m-am așteptat de la început, cu porțiuni pavate cu piatră mare pe zona centrală, astfel încât să fie o zonă comodă la plimbare și pentru domni, dar în primul rând pentru doamne și domnișoare, care trebuie să meargă în Centrul istoric inclusiv cu tocuri, nu neapărat cu încălțăminte sport, așa cum li se părea unora că ar fi cazul. Centrul istoric va deveni o zonă de lux în câțiva ani, cu magazine, restaurante și baruri de alt nivel. Mai mult, zona este la doi pași de instituțiile culturale, unde oamenii merg cu o anumită ținută. Nu cred că este normal să se meargă cu punga de încălțăminte în mână”, a spus, încântat, primarul Nicolae Robu.
Edilul Timișoarei spune că au fost solicitările sale exprese să existe piatră mare de pavaj, care au fost acceptate de proiectanți în proiectul revizuit, astfel că zonele centrale, de la Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Mercy și Eugeniu de Savoya, toate sunt pavate cu piatră mare, pentru ca și femeile ce poartă tocuri să poată traversa cu lejeritate. „Trebuie să înțelegem și punctul de vedere al proiectanților, care au pledat pentru piatră cioplită. Acest pavaj este de cel mai valoros tip din punct de vedere arhitectural, estetic, după spusele specialiștilor”, a declarat primarul Timișoarei.
Valoarea totală a proiectului de reabilitare a centrului istoric este de 65,5 miliaone de lei, din care 42 de milioane au venit din fonduri europene.
[responsive_youtube