Pentru al doilea an consecutiv, Gao Racing Team Timișoara ia inițiativa și se implică în campania #ShoeBox2015, menită să le aducă copiilor zâmbetul pe buze odată cu sosirea sărbătorilor de iarnă. Ca și în anul precedent, campania urmărește ca la finalul ei să fie distribuite cât mai multe cutii de pantofi, ambalate armonios și pline de cadouri, care să ajungă în casele copiilor din familii defavorizate.
„Implică-te şi tu, oferă o speranţă de Crăciun!”, îi îndeamnă organizatorii din Timișoara pe toți cei care vor să facă diferența pentru o nouă zi. Mai mult, acest gest în spirit de solidaritate și compasiune va fi acompaniat și de o mică demonstrație de automobilistică din partea Gao Racing Team.
Nu mai puțin de 218 cutii și cutiuțe au fost distribuite copiilor în cadrul campaniei #ShoeBox2014. Anul acesta scopul principal este ca, începând de la 1 decembrie, la sediul Gao Racing Team de pe strada Mareșal Constantin Prezan nr. 77, să se adune cât mai multe cutii pline cu lucruri care, de Crăciun, să le aducă zâmbetul pe buze tot mai multor copii nevoiași.
Campania a început în anul 2007, în Cluj-Napoca iar până în 2013 s-a ajuns la 30.669 de cutii provenite de la români din opt țări, 66 de orașe și 107 centre de colectare, ca în 2014 să depășească 40.000 de cutii. Proiectul ShoeBox reprezintă o încercare mică de a face lumea un loc mai frumos. În fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, sute de zâmbete se aștern pe chipurile copiilor sărmani din orașele României.
[responsive_youtube