Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Primul vaporaș a ajuns la Timișoara. Când va fi lansat la apă

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Primul vaporaș a ajuns, miercuri seară, în orașul de pe Bega. Acesta a fost adus de la Galați cu ajutorul unui trailer special, fiind vorba despre un transport agabaritic. Înainte ca timișorenii să se poată plimba cu vaporașul, acesta va mai fi supus unor teste.

Vaporașul a fost dus, într-o primă fază, în depoul RATT, unde va sta până când va fi lansat la apă. Acesta a fost realizat de către firma din Galați, care a câștigat licitația Primăriei Timișoara și care trebuie să livreze șapte ambarcațiuni contra sumei de 2,5 milioane de euro. Ele au primit deja nume din partea edilului timișorean, inspirate din istoria României și a Banatului: Burebista, Decebal, Traian, Huniade, Savoya, Economu şi Glad.

Cel de-al doilea vaporaș a fost și el finalizat și urmează să ajungă în curând la Timișoara, iar în prezent firma din Galați lucrează la cel de-al treilea. Potrivit contractului, toate cele șapte ambarcațiuni trebuie să ajungă la Timișoara până în 30 iunie 2016.

Potrivit primarului Nicolae Robu, vaporașele ar urma să fie lansate la apă în luna aprilie, pentru agrement. Acestea vor circula de la Uzina de Apă până la Podul Modoș, iar transportul va fi gratuit. Rămâne de văzut dacă într-adevăr timișorenii se vor putea plimba cu vaporașele în aprilie, mai ales că prima promisiune avansată de către edil a fost luna martie.

Fiecare vaporaș are 50 de locuri, 12,7 metri lungime și 4,9 metri lățime.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore