Țara arde și babele se piaptănă! Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu și președintele Consiliului Județean Timiș, pesedistul Călin Dobra, se luptă de luni de zile, în declarații publice, pe viitoarea locație a unei noi săli polivalente cu o capacitate de 16.000 locuri:
PSD vrea sala de sport în comună Giroc, localitatea de domiciliu a premierului Sorin Mihai Grindeanu, iar PNL dorește ca investiția să fie făcută, chiar în vecinătatea stadionului ”Dan Păltinișanu”, dincolo de păduricea, unde locuiește profesorul Robu. În tot acest timp, jumătate din populația Timișului se pregătește să intre în era glaciară. Conform previziunilor, sub ”cod roșu” de frig şi de lipsa apei calde sunt Timișoara şi localitățile periurbane Giroc, Chișoda, Utvin și Săcălaz, dar şi mai multe firme importante din Banat – Colterm SA (furnizor de apă caldă și căldură pentru populația Timișoarei), SC IMP România Industrial CO SA Timișoara, Metro și SC SmithField SRL, societăți cu zeci de mii de angajați.
Totul are legătură cu fabrica Solventul SA, primul mare combinat chimic şi de spirtoase al României, înființat la începutul anului 1896, pe o suprafaţă totală de circa 37.000 mp. În 1926, Solventul SA, fabrica fanion a României, a început să producă acidul carbonic, iar trei ani mai târziu, butanolul, acetona, spirt rafinat, hidroxid de sodiu, şi săpun de rufe, devenind, în scurt timp, una dintre cele mai capitalizate întreprinderi româneşti, cu un aport de 12 milioane lei. „Prima Fabrică de Spirt şi Industrie Chimică Timişoara”, aşa cum a fost denumită Solventul SA în perioada interbelică, avea cele mai complexe instalaţii din sud-estul Europei. Niciunul din statele vecine, recte Ungaria, fosta Iugoslavie sau Bulgaria, nu deţineau instalaţii de complexitatea celor de la Timişoara. Combinatul primea două din materiile prime, etilenă şi propilenă, de peste graniţă, prin conducte subterane de mari dimensiuni, în lungime de 140 km, de la combinatul sârbesc HIP Pancevo, magistrale care au fost considerate, tot timpul, de interes strategic și de siguranță naţională! Afacerea cu sârbii a fost stopată pe timpul embargoului impus Iugoslaviei de NATO, ceea ce a dus la concedieri masive. Deși oficial conducta a fost închisă, aceasta a fost folosită de statul român, în numele interesului național, pentru a furniza carburanți vecinilor de peste graniță, până în momentul în care combinatul sârbesc a fost distrus de bombardamentele NATO. Ulterior, HIP Pancevo a fost reconstruită și vândută rușilor de la LUKOIL care, chiar și azi, dezovoltă un interes aparte pentru Solventul SA Timișoara.
Pețitoarele petrochimiei românești
Ca-n România, toate minunile au durat până după Revoluție. Astăzi, Solventul SA, fala industriei chimice, a ajuns să fie vândută pe bucăți, dezmebrată piatră cu piatră, tăiată și dezasamblată pentru fier vechi și siluită de toți proprietarii care s-au perindat pe acolo. Atunci, doar ca să satisfacă interese imobiliare de zeci de milioane de euro, acum, sfârșind prin a fi folosită monedă de schimb, într-un soi de „şantaj tactic” cu statul român, care a ajuns să fie captiv în fața unor interese particulare sau de grup, tocmai pentru că, la momentul oportun, a luptat cu chiloții în vine și nu și-a apărat corect șansele. Așa se face că, în 1998, Solventul SA a fost băgat în insolvență, dar a fost salvat, trei ani mai târziu de premierul Adrian Năstase, care a decis să-i șteargă datoriile. Vraja s-a stins repede și în 2004, fabrica a luat drumul falimentului pentru datorii de circa 7.5 milioane de dolari, deși compania valora mult peste 50 milioane de euro. În doi timpi și trei mișcări, patrimoniul societății a fost scos la vânzare pe 20 iulie 2005 de către firmă de lichidări timișoreană, SC Ferm Consult SRL, condusă de Petru Prohorov. Atunci, s-au depus mai multe oferte, lupta grea dându-se între firma celebrului Marian Iancu, SC VGB Înveşt şi o societate obscură dintr-o comună periurbană a Timisoarei, SC Frank SRL, în spatele căreia trona, prin interpuși, Zaher Iskandarani, prințul contrabandei cu țigări. Ulterior, din lupta celor doi „mastodonți” a ieșit câștigător un al treilea, Alexander Etienne Hergan, reprezentant al SC Valkiria Înveşt SRL, personaj cunoscut pentru activitatea de la Bursa de Mărfuri Sibiu. Astăzi, timp în care, de-a lungul anilor, la cârma SC Solventul SA Timișoara s-au perindat mai mulți proprietari, fabrica a ajuns în portofoliul unei societăți constănțene, SC Blue Star Group SRL, controlată de Niculescu Laurențiu Ionuț. Între timp, parțial, o bună parte din conducta, care lega Solventul SA de HIP Pancevo, a fost dezasamblată și vândută la fier vechi, cu ajutorul unor complicități meschine, care au transformat-o, scriptic şi magic, dintr-un bun activ şi material fix, într-un capital mobil, deşi aceasta era îngropată sub pământ şi… betonată! Și în acestă situație, reprezentanții statului, cei care ar fi trebuit să-i apere interesele până-n pânzele albe, au jucat același rol: pasiv!
Cuiul lui Pepelea
Acum, bătălia se dă la un alt nivel, dar tot pe o bucată de conductă, la fel de strategică ca și cea care, odinioară, lega Timişoara de Pancevo: SC Blue Star Group SRL revendică dreptul de proprietate asupra unui tronson de 21,72 km de conductă de transport a gazelor naturale, instalată între Stația de Reglare și Măsură (SRM) I și SRM Timișoara II, utilizată și întreținută de Transgaz SA de peste 30 de ani! Omul de afaceri constănţean își justifică dreptul de proprietate asupra tronsonului respectiv, în baza faptului că, în anul 2009, a achiziționat, prin intermediul altei firme deținute, SC Interom Prest SRL, bunurile SC Solventul SA, aflată în lichidare judiciară. Bunurile au fost achiziționate de SC Interom Prest SRL de la SC Pacifica Expert SRL București, care le-a cumpărat de la SC VALKIRIA ÎNVEŞT SRL, firmă către care, în anul 2007, Adunarea Creditorilor SC Solventul SA a hotărât vânzarea bunurilor mobile și imobile ale fostului combinat petrochimic. În fapt, conform documentelor, tronsonul de 21,72 km de conductă nu a făcut obiectul vânzării către SC Valkiria Înveşt SRL, acesta fiind construit de Solventul SA, însă în 1986, în baza legislației în vigoare la data respectivă, magistrala nu a fost înscrisă în patrimoniul petrochimic, fiind efectuate, în schimb, demersurile de trecere în proprietatea IECMGM Mediaș (actuală SNTGN TRANSGAZ SA), așa cum se obișnuia. Astfel, SC Solventul SA a înaintat către IECMGM Mediaș „cerere de transfer a fondului fix” – conductă gaz cu diametru de 200 mm, însă trecerea în patrimoniul IECMGM Mediaș nu s-a finalizat, până la Revoluţie. Acesta este și motivul invocat de cei de la Blue Star Group SRL din Constanța care, cu ajutorul firmei de insolvență timișorene, a reușit să intre în posesia și controlul arhivei fostului combinat petrochimic. Ca urmare, pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra conductei, s-au utilizat, în mod parșiv, doar acele copii din „Raportul de expertiză tehnică de evaluare” și „Lista inventar mijloace fixe”, întocmite la data vânzării (2007) activelor SC SOLVENTUL SA,” documente care nu relevă cu exactitate situația tuturor conductelor aflate în proprietatea combinatului”.
Solventul – de vânzare la bucată
Cert e un lucru: la momentul vânzării patrimoniului Solventul SA, firma de lichidare, SC Ferm Consult SPRL Timişoara nu a înștiințat Transgaz SA că magistrala face parte din bunurile scoase la vânzare, aspect care relevă că lichidatorul nu avea conducta respectivă în „Lista inventar mijloace fixe”. Toți au tăcut mâlc, cu atât mai mult cu cât Transgaz SA utiliza, de peste 30 de ani, acel tronsonul de 21,72 km, construit în beneficul său de către Solvetul SA. Totuși, pentru justificarea proprietății asupra conductei, SC Blue Star Group SRL a încheiat, în 01.07.2012, un contract de vânzare-cumpărare cu o firmă afiliată, SC Inter Industries Management SRL (controlată tot de Niculescu), care nu are număr de înregistrare la nici una din părți. Este cât se poate de evident, că firma constănţeană vede în Solventul SA încă o vacă bună de muls şi vizează avantaje financiare prin arogarea dreptului de proprietate asupra tronsonului de 21,72 km. Altfel nu se explică de ce a înaintat un proces în justiție, la Tribunalul Constanța fiind deschis dosarul 2521/118/2015, prin care „patronul” solicită acordarea de despăgubiri financiare de milioane de euro pentru utilizarea conductei de către TRANSGAZ SA. În acest sens, au fost depuse la dosar, atât contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC Blue Star Group SRL și SC Inter Industries Management SRL cât și copii din arhiva Solventul SA, dar care nu relevă cu exactitate dreptul de proprietate asupra tronsonului și niciun extras de carte funciară, care să evidențieze proprietarul magistralei.
Cheia succesului
Fără doar și poate miza este una uriașă, cu un impact social enorm. Există varianta că Ionuț Niculescu, dacă va câştiga în instanță dreptul de proprietate asupra magistralei, să solicite, pe lângă despăgubiri de milioane euro, o chirie lunară operatorului național de transport al gazelor naturale. Sau, dacă nu obține suma vizată la nivelul Tribunalului Constanța, să dezafecteze tronsonul respectiv și să îl valorifice la fier vechi, așa cum a acționat și în cazul altor instalații din Solventul SA, că doar a mai ”tranșat”, în anii trecuți, bunuri ale fostei fabrici, inclusiv o parte din cele două conducte de transport a produselor petrochimice, instalate între societatea timișoreană și combinatul partener NIS din Pancevo, care, astfel, au devenit nefuncționale. Ce e și mai trist este că devalizarea Solventul SA este cunoscută de instituțiile statului, inclusiv de cele de aplicare a legii. Impactul social al acestei acțiuni ar fi semnificativ întrucât prin acea conductă sunt transportate gazele naturale către mai multe localități, între care Timișoara (parțial), Giroc, Chișoda, Utvin și Săcălaz, și mai multe firme importante, precum COLTERM SA (furnizor de apă caldă și căldură pentru populația Timișoarei). Unde mai pui că Giroc este localitatea de domiciliu a premierului Sorin Grindeanu? Și, s-ar putea ca, dacă nu intervine în forță, așa cum a găsit cu dificultate vaccinuri pentru copii săi, într-o zi, întors acasă la Giroc, să găsescă calorifere înghețate și doar apă rece. Sau, în cel mai fericit caz, un preț pe masură la gigacalorie. Amin! Oricum, pe departe, partea cea mai interesanta constă în faptul că, azi, când vorbim, atât ex-directoarea fostei Solventul SA, Cornelia Bogdan, cât şi lichidatorul Daniel Carjeu de la SC Ferm Consult, susţin, în cor, că proprietarul magistralei este „statul român, prin Transgaz”.
Notă discordantă face doar Laurenţiu Niculescu, actualul proprietar al SC Solventul SA: „ţeava este a mea şi nu vă pot spune câţi bani am solicitat de la Transgaz, întrucât este o chestiune privată”. Şi cu asta, basta!?
