Hoții de buzunare din Timișoara care ani la rândul au furat din mijloacele de transport în comun, au fost arestați pentru 30 de zile. Aceștia nu se ocupau doar cu furtul din buzunare, ci s-au specializat în pătrunderea prin efracție în casele oamenilor.
Nimic nu-i mai sperie pe hoţi când vine vorba de făcut bani uşor fără să muncească prea mult pentru ei. Fercovici Ciprian, Chetan Wilmos şi Fercovici Remus, hoţii de buzunare care până nu demult operau doar în mijloacele de transport în comun, s-au reprofilat şi au început să intre în locuinţele oamenilor chiar dacă proprietarii lor erau în casă la momentul respectiv. Fapta care le-a pus ,,capac” celor trei hoţi, s-a întâmplat în data de 29 august, când aceştia au pătruns la ora cinci dimineaţa pe geam, într-o locuinţă din Piaţa Maria. Proprietarii care dormeau la acea oră în altă cameră nu au auzit nimic. În mai puţin de 5 minute, hoţii au plecat cu 800 de euro, 3800 lei şi haine pe care le-au găsit prin dulapurile oamenilor. Dimineaţă când s-au trezit şi au văzut casa răvăşită, proprietarii prădaţi de hoţi au sunat la poliţie şi au anunţat furtul. La faţa locului a sosit o echipă de poliţişti criminalişti care au luat amprente din tot apartamentul dar şi filmările de pe camerele de supraveghere. În cel mai scurt timp doi dintre hoţi au fost prinşi imediat, Fercovici Ciprian şi Chetan Wilmos, iar Fercovici Remus este căutat în continuare de poliţişti.
Cine poate oferi detalii şi locul unde s-ar putea ascunde Fercovici Remus, este rugat să sune la 112 şi să dea o mână de ajutor poliţiştilor.
[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=xCDhKjExRJw&feature=youtu.be]
[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=trcp3mxoJTk&feature=youtu.be]