Hoții din buzunare care au disperat timișorenii ani la rând au primit mandat de arestare pe 30 de zile

- Advertisement -

Hoții de buzunare din Timișoara care ani la rândul au furat din mijloacele de transport în comun, au fost arestați pentru 30 de zile. Aceștia nu se ocupau doar cu furtul din buzunare, ci s-au specializat în pătrunderea prin efracție în casele oamenilor.

Nimic nu-i mai sperie pe hoţi când vine vorba de făcut bani uşor fără să muncească prea mult pentru ei. Fercovici Ciprian, Chetan Wilmos şi Fercovici Remus, hoţii de buzunare care până nu demult operau doar în mijloacele de transport în comun, s-au reprofilat şi au început să intre în locuinţele oamenilor chiar dacă proprietarii lor erau în casă la momentul respectiv. Fapta care le-a pus ,,capac” celor trei hoţi, s-a întâmplat în data de 29 august, când aceştia au pătruns la ora cinci dimineaţa pe geam, într-o locuinţă din Piaţa Maria. Proprietarii care dormeau la acea oră în altă cameră nu au auzit nimic. În mai puţin de 5 minute, hoţii au plecat cu 800 de euro, 3800 lei şi haine pe care le-au găsit prin dulapurile oamenilor. Dimineaţă când s-au trezit şi au văzut casa răvăşită, proprietarii prădaţi de hoţi au sunat la poliţie şi au anunţat furtul. La faţa locului a sosit o echipă de poliţişti criminalişti care au luat amprente din tot apartamentul dar şi filmările de pe camerele de supraveghere. În cel mai scurt timp doi dintre hoţi au fost prinşi imediat, Fercovici Ciprian şi Chetan Wilmos, iar Fercovici Remus este căutat în continuare de poliţişti.

Cine poate oferi detalii şi locul unde s-ar putea ascunde Fercovici Remus, este rugat să sune la 112 şi să dea o mână de ajutor poliţiştilor.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=xCDhKjExRJw&feature=youtu.be]

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=trcp3mxoJTk&feature=youtu.be]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

România nu mai are două șosele spectaculoase! A fost inaugurat TransRarăul- a treia minune ”asfaltată” a țării VIDEO

Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Hoţi de LUX, prinşi de DIICOT după descinderi în 45 de locaţii! Cum acţionau

Dimineaţă nefastă pentru mai mulţi suspecţi de furturi din...

Familia Nedelcu, adusă cu ,”blocatoare” pe mâini la Parchet. UPDATE: Doar control judiciar pentru ”îngeri”

În această dimineaţă în jurul orei 09:10, familia Nedelcu...

Doi bărbați, arestați pentru infracțiuni de ultraj

Doi bărbați, condamnați de magistrații Judecătoriei Timișoara, au fost...
gtag("config", "G-HZF5TEV0SZ") G-HZF5TEV0SZ