Peste trei sferturi dintre timişoreni nu sunt de acord cu intenţia Consiliul Judeţean Timiş de a demola stadionul Dan Păltinişanu. În urmă cu aproximativ două săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a cerut declarat că cel mai probabil Compania Naţională de Investiţii nu va finanţa construcţia unei arene la standarde moderne la Timişoara. Ulterior, primarul Timişoarei a lasat un apel public către Călin Dobra, prin care îi cerea să cedeze stadionul către Primăria Timişoara. Zilele trecute, edilul a lansat şi un sondaj privind demolarea stadionului Dan Păltinişanu.
„Iată că timișorenii nu doresc demolarea stadionului “Dan Păltinișanu”, ci reabilitarea lui, pe care este dispusă să o facă Primăria și construcția unui nou stadion în vecinătate, pe una din multele parcele pe care Primăria este dispusă să le pună la dispoziția Companiei Naționale de Investiții sau Consiliului Județean Timiș sau oricărui alt actor care își asumă realizarea investiției. Scorul a fost, așa cum se vede din poză, 78% la 22%, la un număr de votanți de aproape 3000”, a anunţat astăzi primarul Timişoarei pe Facebook.