Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia” – pe locul doi în ţară după aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia” a fost supus săptămâna trecută unei verificări pentru acordarea certificării necesare în urma unor lucrări de reparaţii la mai multe sisteme ale aeroportului precum: reparaţii la pista de decolare aterizare, căile de rulare, platformă şi balizaj. Autoritatea Aeronautică Civilă Română a decis că AIT – „Traian Vuia” îndeplineşte toate condiţiile de siguranţă în ceea ce priveşte infrastructura aeroportuară, la un nivel de performanţă tehnică superioară.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română, prin delegare de competenţă acordată de către ministerul de resort, în prezent Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,  este organismul tehnic specializat al acestuia.

Coform unui comunicat de presă primit de la AIT, în urma lucrărilor de reparaţii, aeroportul are acum o lungime a pistei de 3500 de metri şi o lăţime de 45 de metri. Mai mult decât atât, acesta este singurul aeroport regional din România dotat cu echipamentele cele mai superioare de radionavigaţie, pe ambele direcţii de aterizare. Singurul aeroport care mai dispune de astfel de echipamente este Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti.

Aeroportul din Timişoara este tot al doilea din ţară, dupa aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, în privinţa numărului de căi de rulare care realizează legătura între pistă şi platforma de parcare-staţionare aeronave şi poziţiile de parcare. Astfel avioanele pot ocupa pista şi staţiona simultan într-un număr mai mare.

Sistemul de balizaj al aeroportului, adică sistemul de delimitare cu ajutorul unor semnale optice, este de categoria a doua. Astfel vizibilitatea necesară pentru aterizare pe timp de ceaţă trebuie să fie de minim 300 de metri şi nu mai mult, reducând numărul de anulări de zboruri şi al întârzierilor cauzate de condiţiile meteorologice.

Faptul că putem spune că suntem pe locul doi în ţară, după Henri Coandă Bucureşti, în ceea ce priveşte dotarea aeroportuară este rezultatul muncii unei echipe profesioniste. Auditul realizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română a confirmat nu doar importanţa celui mai mare aeroport regional din ţară (din punct de vedere al infrastructurii zonei Airside), dar şi faptul că îndeplinim condiţiile de siguranţă impuse de reglementările internaţionale, la standarde tehnice şi operaţionale ridicate” a declarat Dan Idolu – directorul Aeroportului Internaţional Timişoara

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore