Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Aproape 200 de amenzi într-o zi, în Timiș

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Zi plină de amenzi pentru polițiștii timișeni. Aceștia au acordat 170 de sancțiuni și au constatat 23 de fapte penale în doar 24 de ore.

Acțiunea a făcut parte din cele organizate pentru asigurarea unui climat de siguranță civică în perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

„Astfel, la data de 13 august a.c., pe raza județului Timiş, au acționat 170 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, de la structurile investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, acțiuni speciale și de la transporturi. În urma acţiunilor întreprinse, poliţiştii au constatat 23 de infracţiuni și au aplicat 170 de sancțiuni contravenționale, 39 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Efectivele de ordine publică au desfășurat 12 acțiuni, respectiv 15 controale pe linia asigurării pazei obiectivelor și au intervenit la 73 de evenimente, dintre care 64 au fost semnalate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri Urgență 112.

Din totalul amenzilor aplicate, 116 au fost ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 54 dintre acestea fiind pentru depășirea limitelor de viteză. De asemenea oamenii legii au reținut 8 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de aproape 35.000 de lei.

Foto: arhiva

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore