Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Aquatim îi învață pe timișoreni cum să-și ferească subsolurile de inundații. Ce ”consultații” oferă compania, GRATUIT

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În ultimele două săptămâni, la dispeceratul societății Aquatim s-au înresgistrat peste 40 de sesizări privind subsoluri inundate. Inundarea subsolurilor este una din chestiunile reclamate de clienți în mod repetat și o situație care apare în perioadele ploioase, în special la ploile torenţiale. Când debitele de apă din canalizare sunt foarte mari şi depăşesc, pentru scurt timp, capacitatea de preluare a reţelei, sistemul intră sub presiune şi apa poate refula în subsoluri.

De multe ori, intervențiile echipelor Aquatim pentru evacuarea apei nu rezolvă problema decât pe moment, la prima ploaie mai puternică situația repetându-se. Cauzele pot fi însă rezolvate local, de deținătorii subsolurilor, acestea fiind fie de natură constructivă, fie ținând de folosirea improprie a canalizării.

Este știut faptul că multe subsoluri din Timișoara au fost reamenajate ca locuinţe, birouri sau spaţii comerciale, fiind inițial spații tehnice sau de depozitare. În procesul de modernizare a subsolurilor, prin dotarea acestora cu instalaţii sanitare, nu întotdeauna au fost respectate prevederile legale. Când instalaţiile interioare au fost legate la rețeaua publică de canalizare neautorizat, fără un proiect tehnic corespunzător, riscul de inundare al acestor spaţii devine foarte mare.

Legislația specifică prevede ca imobilele cu subsoluri echipate cu instalaţii sanitare să se racordeze doar cu respectarea măsurilor speciale anti-refulare din colector spre subsol. Aquatim, ca furnizor al serviciilor, poate recomanda soluţii tehnice, oferind la cerere, proiectanţilor sau utilizatorilor serviciilor, consultanţă de specialitate, fără a percepe taxe. Una din soluțiile recomandate este montarea pe reţeaua interioară de canalizare a unei clapete antirefulare. Este foarte important ca apa de ploaie colectată de pe acoperişuri sau alte suprafeţe să fie evacuată după clapetă şi, pe perioada ploilor torenţiale, consumul interior de apă să fie limitat, pentru a evita inundarea.

Aruncarea deșeurilor menajere și a altor obiecte în vasul de toaletă sau direct în canalizare de către locatari poate duce la înfundarea racordului clădirii și a refulării apei murdare, subsolurile neprevăzute cu clapete fiind primele vizate. Dacă rețeaua de canalizare este ”solicitată” mai mult din cauza ploii, rețeta unui dezastru în locuință este ca și asigurată.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore