BC Timișoara, situație DIFICILĂ. Către cine se orientează „leii” pentru a SALVA baschetul de pe Bega

- Advertisement -

Situația dificilă în care se află BC Timișoara din punct de vedere financiar a făcut ca ieri, 23 septembrie, să se întrunească Consiliul director al clubului. Problema, care a fost îndelung dezbătută în ultimele săptămâni – blocarea finanțării de către Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Principalele lucruri care au fost urmărite în urma acestei întruniri sunt posibilitățile de continuare a activității în perioada imediat următoare, dar și alternativele pe termen mediu și lung.

În urma deciziilor emise de Curtea de Conturi, atât Consiliul Local Timișoara cât și Consiliul Județean Timiș se află în imposibilitatea de a onora sprijinul financiar alocat prin hotărâri de consiliu și bugete aflate în vigoare. Aceste decizii au fost contestate de autoritățile publice locale, urmând ca opinia finală a Curții de Conturi a României să fie transmisă în cel mai scurt timp.

Mediul de afaceri timișorean, parte a comunității locale, este văzut ca un salvator al acestei situații. De altfel, BC Timișoara a și transmis o scrisoare oficială companiilor din Timișoara pentru sprijinirea acestui demers. Consiliul Director al clubului BC Timișoara a decis să încerce continuarea activității prin prezentarea echipei la jocurile ce vor urma, în speranța că apelul adresat mediului de afaceri timișorean va avea urmări pozitive pentru baschetul de pe Bega.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

USR–Trădarea finală și complicitatea cu extremiștii care amenință România

Dacă mai era nevoie de o dovadă că USR...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie