Belgia – prima ţară ce legalizează eutanasia copiilor. O fi de bine?

- Advertisement -

În ciuda luptelor „seculare”, în cadrul Uniunii Europene existe câteva ţări ce au adoptat această metodă în cazul pacienţilor incurabil de sufernizi. Spre exemplu, în Olanda există două metode prin care pacienţii îşi pot curma suferinţa: eutanasia prin injecţie letală şi sinuciderea asistată. De asemenea, „Ţara Lalelelor” are şi o unitate mobilă ce permite eutanasierea la domiciliu. Alături de aceasta se află şi Suedia, Luxemburg şi Elevtia, unde , însă, procesul este permis doar sub anumite circumstanţe şi doar în cazul persoanelor de peste 18 ani.
După ce în anul 2002, Belgia a adoptat proiectul de lege ce permite eutanasia, au fost înscrise peste 1.400 de  cazuri până în anul precedent. Dacă va fi extinsă această lege şi la nivelul minorilor, ţară din Europa Vestică va marca o premieră istorică, fiind singura din lume. Decizia prevede ca un minor să poată cere beneficiul de eutanasie dacă se confruntă cu suferinţe fizice insuportabile şi netratabile, în fază terminală. Pentru aceasta el trebuie consiliat de către o echipă medicală şi trebuie să primească acordul parental.Aplicarea legii vă fi limitată deoarece va privi, pe an, între zece şi 15 cazuri de minori.
Acum, începe despicarea firului în patru şi multipli de patru. „Se strigă” că viaţa este sfânta şi inviolabilă dar şi pacientul are autonomie şi ar trebui să dispună de dreptul de a-şi croi singur şi după bunul plac firul existenţei sale. Apoi, dacă e să mergem pe filmul religios, atunci e păcat, deci doctorul ce apăsă pistonul seringii va fi trimis într-o excursie pe tărâmul focului şi al demonilor? Aşadar, este nevoie de doctori atei pentru a realiza procedura.
În mod adiţional, omul cu totul, trup şi suflet este considerat în creştinism a fi  „templu al Dumnezeului celui viu”, iar „duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” (toate după Noul Testament). După acesta premisă s-ar putea deduce că acest zeu locuitor în ceruri dă dovadă de egoism şi ignoranţă, căci mots-a-mots, noi suntem locuinţa lui şi el trăieşte prin noi, dar dacă se întâmplă ca acest „templu” să fie biciuit de o suferinţă inimaginabilă, atunci ce? Sfântul Pavel are răspunsul: „De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el”, frumos, creştinesc, reznoabil şi deloc ameninţător. „Dumnezeu e băiat de cartier” ?

Dicţionarul explicativ român ne explică „mai pe şleau” că este o metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea. De aici intervin o sumedenie de norme legale, morale şi religioase care se zbat pentru a-şi întări justeţea.
Englezul Francis Bacon a fost primul susţinător al ipotezei „medicii au obligaţia să folosească ştiinţa lor astfel încât cei muribunzi să iasă din viaţă cât mai uşor posibil şi fără dureri”. Deci este de datoria vracilor specialişti de a se asigura că pacienţii lor, indiferent de vârstă, nu îşi petrec puţinul ce le-a rămas din viaţă într-o suferinţă cruntă şi perpetuă. Dar, oare, pot avea ei, părinţii, rudele sau tutorii un cuvânt final în ceea ce priveşte viaţa unei alte persoane?
În ciuda evoluţiei rapide a medicinei, a născocirii de felurite medicamente şi tratamente diverse, încă nu a fost descoperit leacul împotriva durerii. Poate fi amânată, ameliorată, sedată, însă există mult prea multe maladii care atacă corpul uman atât de barbar încât nimic nu poate stagna suferinţa. De asemenea, tehnologia medicală de care ne bucurăm în zilele noastre face posibilă menţinerea funcţiilor vitale ale organismului chiar şi în cele mai absurde cazuri.
Nu susţine nimeni că e o metodă inovatoare şi mulţumitoare pentru toată lumea însă, este mai crud gândul unui copil ce se zbate neputincios şi totodată fără folos, între viaţă şi moarte, decât ideea de totul pentru „the greater good” (binele mai mare), în care cei apropiaţi renunţă la interesele proprii de genul „măcar este în viaţă, măcar ne mai bucurăm de existenţa sa” şi gândesc „înafara cutiei”, luând în considerare şi ce se petrecere în sufletul celui de lângă.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Se deschide Ludoteca Habarnam – Club de joaca si lectura pentru copii, la Timisoara

Începând cu 31 octombrie se va deschide, în Calea...

Politistii din Timis, fapte bune pentru copii: ”Protejam oameni, ajutam oameni!”

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș...

Copii, aduce-ti parintii la spectacolele TNT! Cuplurile, bilete 1+1 gratis!

Teatrul Național Timișoara (TNT) propune publicului său un schimb...

Copii de 15 ani, prinsi dupa ce au furat dintr-un magazin ”din prostie”

Doi minori, în vârstă de 15 ani, au depistați...

Pasiuni de copii: au furat bunuri de 500 de lei dintr-un magazin din Timişoara

Deşi la vârsta lor ar trebui să bată mingea...

Din aceeași categorie

Categorii Populare