Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Bilanțul autostrăzilor făcute de Guvernul Ponta în 2014: 22 de kilometri crăpați. Planul pe 2015, mai ”bengos”: 17 km

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Anul curent este unul dintre anii cu cei mai puţini kilometri noi de autostradă construiţi din ultimii 25 de ani. Pentru 2015 şi “în perspectivă” Guvernul a anunțat ca prioritate construcția autostrăzii ”lui Dragnea”, adică șoseaua de mare viteză ce leagă Bucureştiul de Alexandria dar și cea dintre Comarnic și Braşov.

În ultimii şapte ani au fost cheltuiţi peste 4 miliarde de euro pentru construcţia de autostrăzi, bani din care au fost construiţi 395 de kilometri de drum, adică o medie de peste 10 milioane de euro pe kilometru, iar astfel, România a ajuns să aibă în acest moment 666 de kilometri de autostrăzi, scrie gândul.info – o nimica toată aș adăuga eu. Suntem la jumătatea numărului de kilometri de autostradă pe care se ”lăfăie” ungurii, în condițiile în care Ungaria e mai mică decât o jumătate din România, și la degetul mic de la picioarele spaniolilor, italienilor, nemților și a altor popoare cu care care mult ne mai place să ne comparăm.

Viitorul sună bine? NU!

Nu cu un astfel de guvern, un Guvern de 22 de kilometri de autostradă care promite 17 noi kilometri de autostradă în 2015! ȘAPTESPREZECE! Luna trecută, CNADNR anunţa prin intermediul unui răspuns transmis Mediafax, că până pe data de 31 decembrie 2014 vor fi finalizaţi 56,3 kilometri de autostradă, 22,2 kilometri plus alți 6 kilometri din autostrada Nădlac – Arad (două loturi diferite) și 6 kilometri din lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj. Tot în acest an, autoritățile centrale promit deschiderea lotului 3 de la Orăştie – Sibiu, care are 22,1 kilometri, scrie aceeași sursă. Din aceştia doar cei 22 de kilometri din lotul 3 ai autostrăzii Orăştie-Sibiu au fost deschişi circulaţiei, pe care s-a cam crăpat asfaltul și unde terenul o ia la vale mai ceva ca puștii la săniuș!

„Tronsoanele de autostradă planificate a fi deschise traficului rutier în anul 2015 sunt: autostrada Nădlac – Arad şi drum de legătură lot 2: km 22+218 – km 38+882 – 10,664 km; autostrada Bucureşti – Ploieşti, tronson Bucureşti – Ploieşti, Secţiunea I, km 0+000 – km 19+500 – 6,5 km”, a comunicat la începutul lunii noiembrie Compania de Drumuri pentru Mediafax.

Autorităţile îşi mai propun și demararea proiectului Autostrăzii de Sud, pe traseul Bucureşti – Alexandria – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara. Rămâne de văzut prin care 2020 va demara acest proiect și prin care 2050 va avea ca dată de punere în folosință!

Domnu’ Ponta, mai vrei să rămâi mult pe funcția pe care ești? Eu, personal, aș fugi în Botswana în locul matale, sau în Zimbabwe, sau hai să zic mai bine în Rusia, că acolo aș mai găsi niște fraieri care să pună botu’ la manglelile astea de doi lei pe care le prezinți în fața românilor de ceva vreme încoace. De când ai apărut în public și până în prezent! Mă și mir că te mai suportă pământu’ ăsta românesc, pământ sfânt! Sper doar că nu-i la fel de sfânt precum Titu Bojin, cum îl făcea Stelu Iordache cu numai câteva zile în urmă. Penibil ”fă” Victoraș!

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore