Cine împarte, parte-şi face! Vezi cum e „Timpark” pentru unii mumă, pentru alţii ciumă FOTO

- Advertisement -

În urmă cu câteva luni, Primăria Timişoara decidea că doar cu câteva şi puţine excepţii, şoferii care parchează pe raza de acţiune a TimPark sunt obligaţi să plătească tariful de staţionare, în funcţie de zonă. Puţin excepiţii însemnând şoferii şi angajaţii Primăriei care folosesc maşini în interes de serviciu. Motivul? Solicităriile de ordinul sutelor, ba chiar a miilor, venite pe biroul primarului Nicolae Robu, pentru acordarea de gratuităţi, ba poliţiştilor, ba angajaţilor de la alte instituţii publice, pe motiv că nu sunt bani.

Hotărârea a fost luată şi astfel toată lumea plăteşte parcarea… sau NU! Cum zonele tarifare erau de mult „în funcţiune”, încă de pe vremea vechiului sistem TelPark, odată cu preluarea acestora de noul sistem de taxare, a intrat în vigoare pe mai toate străzile şi parcările din zonele mai mult sau mai puţin centrale ale oraşului. Dar ce facem tocmai cu Splaiul Nicolae Titulescu, acolo unde se află sediul TimPark, stradă pe care, interesant sau nu, plăcuţele care informează şoferii că sunt în Zona Galbenă de tarifare lipsesc cu desăvârşire. Acolo, practic, nu se plăteşte parcarea, deşi este vorba despre o stradă semicentrală – conform culorii zonei de taxare. Să fim serioşi, Splaiul Tudor Vladimirescu, aflat pe marginea cealaltă a canalului Bega este plin de tăbliţe care indică zona galbenă de tarifare. De ce oare?

„Consiliul local s-a pronunțat, prin vot, pentru a nu se mai acorda nici o gratuitate pentru TimPark. De altfel, nu se putea proceda decât prin aprobarea gratuităţilor pentru toate instituţiile publice care le solicită, ori neaprobarea pentru nimeni” spunea primarul Nicoale Robu, ferm, după hotărârea luată de consilieri. Ei bine, această hotărâre poate fi „modificată” cu ajutorul sistemului „patentat” chiar de cei de la ADP – societatea Primăriei care gestionează sistemul de taxare din Timişoara. Păi domn primar, de-astea ne faceţi? Ne trageţi în piept?

Dacă ţinem cont că un abonament TimPark general, valabil în toate zonele tarifare (exceptând zona verde), costă 448,56 lei pe an, iar unul pentru zona galbenă (zonă din care face parte, teoretic, Splaiul Nicolae Titulescu) are un preţ de 292,32 lei/an.

Poate ne lămureşte domnul Ionel Ursu – şeful Timpark care este explicaţia pentru care-i trage în piept pe timişoreni în acest mod, sau să trimitem şoferii să parcheze pe Splaiul Nicolae Titulescu ca să nu plătească taxa de parcare?

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare