”România înregistrează dezechilibre macroeconomice care necesita monitorizare și acțiuni la nivel de politic. În cursul celor trei programe consecutive cu UE și FMI dezechilibrele externe și interne au fost reduse în mod semnificativ. Cu toate acestea, riscurile de pe urma situației net negativă a investițiilor internaționale și o capacitate redusă de export pe termen mediu necesită atenție. Mai mult, stabilitatea sectorului financiar a fost menținută până acum, dar rămân vulnerabilități externe și interne în sectorul bancar”, se specifică într-un comunicat de presă emis de Comisia Europeană.
16 țări europene au deschisă procedura de dezechilibru macroeconomic, în diferite faze, scrie Agerpres, care mai notează că în urma deciziei CE, România a fost plasată în faza a doua din cele cele șase ale procedurii de dezechilibru macroeconomic.
”Acesta este un set important și echilibrat de decizii care reflectă în totalitate situația economică actuală. Comisia demonstrează atât importanța reformelor structurale cât și respectul regulilor fiscale. Majoritatea statelor membre fac eforturile necesare. Altele trebuie să accelereze și să intensifice eforturile de reformă, dar și să își reducă deficitele și datoria.Vom continua să le încurajăm în această direcție, utilizând toate instrumentele legale aflate la dispoziția noastră, dacă va fi necesar”, a declarat comisarul european responsabil pentru afaceri economice și monetare, Pierre Moscovici, scrie sursa citată.
Comisia va prezenta recomandările sale Consiliului European și se așteaptă să fie discutate la reuniunea miniștrilor Ecofin din luna martie. Tot în luna martie, Comisia va organiza o nouă rundă de întâlniri bilaterale cu statele membre pentru a le oferi oportunitatea să discute rapoartele de țară. Până la mijlocul lunii aprilie se așteaptă ca statele membre să-și prezinte noile programe naționale de reformă și noile programe de stabilitate sau convergență. Pe baza acestor informații, Comisia va prezenta în luna mai noile recomandări specifice pentru fiecare țară cu privire la cele mai importante priorități care trebuie abordate.