Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Consiliul Județean Timiș vrea autospeciale noi pentru polițiștii din județ. Cine cere aparate foto

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

La sediul Palatului Administrativ a avut loc, ieri, şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiş, şedinţă condusă de preşedintele acestei structuri, Călin Dobra. Pe ordinea de zi a ședinței s-au regăsit trei puncte, după cum urmează: informare privind activităţile desfăşurate de către lucrătorii de poliţie rutieră de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Timiş şi administratorii de drumuri pentru asigurarea condiţiilor de trafic pe timp de iarnă, propuneri de buget ATOP pe anul 2015 și probleme diverse.

Comisarul şef de poliţie, Gheorghe Moldovan, a prezentat principalele măsuri şi activităţi desfăşurate de IPJ Timiş şi administratorii de drumuri pentru menţinerea viabilităţii drumurilor naţionale şi judeţene în sezonul rece, precum: verificarea stocurilor de materiale antiderapante existente în bazele pentru deszăpezire şi deţinerea utilajelor necesare; verificarea semnalizării rutiere, cu prioritate pe sectoarele se drum în lucru, cu declivităţi pronunţate curbe periculoase şi acostamente neconsolidate; informarea operativă şi adecvată a participanţilor la trafic privind condiţiile de trafic.

Tot în cadrul şedinţei au fost făcute propuneri legate de priorităţile şi activităţile ATOP Timiş, care să fie incluse în bugetul pe 2015. Călin Dobra a propus ca din bugetul ATOP Timiş pe anul viitor să fie achiziţionate 5 autoturisme de intervenţie şi comandă, care, la fel ca în 2014, să fie transmise fără plată din patrimoniul Consiliului Judeţean Timiş către patrimoniul IPJ Timiş (Serviciul Rutier şi secţiile de poliţie din municipii şi oraşe). Alte propuneri au vizat, în baza solicitării Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Timiş, achiziţionarea de aparate foto necesare Biroului de Investigare Tehnico-ştiinţifică a locului faptei. De asemenea, membrii ATOP Timiş au agreat continuarea proiectului de promovare a luptei împotriva drogurilor, proiect derulat în liceele timişene, dar şi iniţierea de noi proiecte: de combatere a violenţei în şcoli şi de combatere a traficului de persoane. Definitivarea proiectului de buget 2015 se va realiza în perioada următoare.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore