Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Stradă cu patru benzi și sens giratoriu lângă stadionul Dan Păltinișanu. Ce lucrări demarează în primăvara lui 2015, în zonă

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Administrația locală, prin vocea primarului Timișoarei Nicolae Robu, anunța cu mai multă vreme în urmă faptul că strada Surorile Martir Caceu (fostă Negoiu) va fi lățită, urmând ca aceasta să rămână la stadiul de sens unic, dar circulația vehiculelor să se desfășoare din 2015 pe trei benzi, nu pe două cum se întâmplă acum. Același lucru se va întâmpla și pe Aleea FC Ripensia. Cele două străzi se ”întâlnesc” chiar la intrarea în parcarea din fața stadionului Dan Păltinișanu (Peluza Nord), urmând ca acolo să se construiască un sens giratoriu.

Construirea unei girații în zonă va fi cu atât mai important de realizat cu cât o altă stradă care ”intră” în acea intersecție va suferi modificări. Este vorba despre strada Prof. Dr. Aurel Păunescu Podeanu– adică strada care unește zona stadionului Dan Păltinișanu de Calea Stan Vidrighin.

Și aceasta va intra în reabilitare în 2015 a anunțat primarul Nicolae Robu. Dacă primele două străzi amintite mai sus fac parte din ”Proiectul Michlenagelo 2” și vor fi modificate și reabilitate prin intermediul fondurilor europene, ultima stradă amintită, va fi reabilitată și modificată cu bani de la bugetul local, suma estimată fiind de circa 8 milioane de lei.

După reabilitare, strada Prof. Dr. Aurel Păunescu Podeanu, de unde au fost deja demolate toate garajele, va beneficia de lărgirea la patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, torutare și piste de biciclete pe lungimea întregii străzi, peste 200 de locuri de parcare auto, dar și locuri de parcare pentru biciclete, în zona Bazei 2 a Universității Politehnica. ”În 2015, după ce vom face licitația, vom începe lucrările şi le vom continua într-un ritm susţinut, aşa cum i-am obişnuit pe timişoreni. Proiectul prevede extinderea la patru benzi, amenajarea de trotuare, de piste pentru biciclete pe ambele laturi, amenajarea unui număr de circa 230 de locuri de parcare pe toată lungimea străzii şi vom avea şi o parcare pentru biciclete în zona Bazei 2 a Universităţii Politehnica. În capătul dinspre stadionul Dan Păltinișanu vom amenaja un sens giratoriu”, a explicat Nicolae Robu, edilul-șef al capitalei Banatului.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore