Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Copil de 13 ani, într-o trupă de SPĂRGĂTORI de locuințe. Ce sfaturi dau polițiștii

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În cursul lunii mai a acestui an, poliţiştii oraşului Recaş au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o locuinţă situată pe raza localităţii Bazoş, iar din interior au sustras mai multe bunuri.

Miercuri, 13 august 2014, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat patru tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani, toţi din localitatea Bazoş, bănuiţi de comiterea furtului. Cei patru, în cursul lunii mai, ar fi pătruns în locuinţă, prin escaladarea gardului împrejmuitor şi forţarea uşii de acces, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri (articole vestimentare, motocositoare, flexuri, bormaşini, un ciclomotor, un aparat de sudură, etc.), iar prejudiciul creat se ridică la aproximativ 2.000 de euro, poliţiştii reuşind recuperarea parţială a acestuia.

Pe numele celor în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tinerilor şi recuperării întregului prejudiciu cauzat.

Pentru prevenirea furturilor din locuințe, polițiștii recomandă:
– Uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite (tip ”amprentă”) şi cu lanţ de siguranţă. Atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţi-o.
– Acordaţi atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri prin care se poate face accesul în locuinţa.
– Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă.
– Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase sau care staţionează fără motiv. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora.
– Înştiinţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi atunci când observaţi că persoane necunoscute ies din bloc cu bagaje voluminoase sau atunci când aceştia scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri. Reţineţi, pe lângă semnalmentele acestora şi culoarea, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-au deplasat.
– În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră.
– Nu lăsaţi bilete în uşă, prin al căror conţinut să informaţi străinii, că aţi plecat în concediu.
– Evitaţi găzduirea persoanelor despre care nu aveţi date concrete şi verificate.
– Dacă primiţi un telefon şi nu recunoaşteţi interlocutorul, rezumaţi-vă la a spune „aţi greşit numărul” şi nu intraţi în discuţii care ar putea furniza date despre persoana dumneavoastră.
– În situaţia în care cheile de la uşa de acces v-au fost sustrase împreună cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă sistemele de asigurare! Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore