Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Criză de personal la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Ce posturi rămân neocupate chiar și cu salarii de 3.000 de lei

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Criza de personal din sistemul de sănătate afectează şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara.

Managerul instituţiei, Marius Craina, a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că posturile din sistemul sanitar fie rămân neocupate, fie se vacantează la scurt timp după ce au fost ocupate prin concurs.

„În ceea ce priveşte personalul, după cum ştiţi, semnarea bugetului a avut loc foarte târziu, în luna august a anului 2016,a astfel încât procedurile legale de angajare au demarat abia în luna septembrie. Cu toate acestea, având în vedere că am lucrat cu un personal la limita inferioară a normalităţii şi în unele sectoare sub această limită am reuşit să scoatem la concurs peste 400 de posturi. Din păcate şi din păcate, astăzi, din cele 400 de posturi doar 200 sunt ocupate, din două motive. Un motiv este legat de faptul că nu întotdeauna, din păcate, pentru toate posturile scoase la concurs am avut solicitări de angajare. Adică, am scos 20 de posturi de asistente şi s-au prezentat doar 10. Chiar dacă toate asistentele au luat concursul, gradul de eficienţă de ocupare a posturilor era de doar 50%. După ce s-au ocupat posturile, vreau să vă spun că, din păcate, chiar astăzi am semnat o cerere de demisie astfel încât suntem la 50% eficienţă în ceea ce priveşte concursul de ocupare a posturilor, ceea ce din punctul meu de vedere reprezintă o mare problemă şi o să vă spun imediat de ce. Am scos posturi de medici, posturi de asistente, de infirmiere, posturi de îngrijitoare de curăţenie, practic tot ce înseamnă personal care deserveşte spitalul judeţean”, a declarat Craina.

Acesta explica recent la inaugurarea Centrului de Mari Arși că și aici au existat probleme cu recrutarea de asistente, cu toate că fiind vorba de regim de Terapie Intensivă aici salariile ajung chiar și la 3.000 de lei.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore