În urmă cu puţin timp, Laura Georgescu, președintele CNA a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a i se aduce la cunoștință faptul că este urmărită penal în dosarul în care, ieri, au mai fost puşi sub învinuire Viorel Hrebenciuc şi Narcisa Iorga.
Narcisa Iorga este cea care l-ar fi instigat pe Viorel Hrebenciuc să-și exercite influența politică pentru a obține avantaje în favoarea televiziunii ce era controlată prin intermediari de Gheorghe Ștefan.
Totodată, pus sub urmărire penală, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, este acuzat că a intervenit la CNA în favoarea primarului din Piatra Neamț. Intervenţia ar fi avut loc în momentul în care Gheorghe Ștefan a cerut prelungirea unei licențe de televiziune.
Urmăriți mai multe detalii din dosar pe Digi24.ro.
Foto: paginademedia.ro