Un astfel de mesaj a dorit să transmită şi deputatul Adrian Diaconu înaintea Sărbătorilor Pascale sărbătorite de toată lumea, fie că discutăm despre credincioşii ortodocşi, fie că este vorba despre cei catolici, conţinutul mesajului le este adresat deopotrivă.
„Viaţa noastră, a tuturor, este un tumult. Evenimentele se derulează cu o viteză ameţitoare fără să ţină cont de Sărbători. Ne uităm la ce se întâmplă zilele acestea şi constatăm câte dreptatea avea Eleanor Roosevelt când spunea că: «Minţile luminate discută idei, minţile mediocre discută evenimente, iar minţile mici discută oamenii», dar e Săptămâna Mare şi haideţi să lăsăm la o parte politica. Păstrăm vie semnificaţia acestor zile şi recunoştinţa noastră faţă de jertfa Mântuitorului. Ne pregătim cu toţii trupeşte şi sufleteşte pentru a primi Sfânta Lumină şi pentru a sărbători Învierea. Fie ca Paştele să ne aducă mai aproape unii de alţii, să ne facă mai buni şi mai puternici în faţa tuturor relelor. Sărbători fericite, Paşte îmbelşugat, luminat şi binecuvântat” a transmis deputatul timişorean Adrian Diaconu tuturor românilor.