Joia trecută, pieţele internaţionale au fost relativ surprinse de decizia BCE de scădere a dobânzii sale de politică monetară de la 0,5 la noul minim istoric de 0,25%, nivel apropiat de cele practicate de Rezerva Federală, Banca Angliei sau cea a Japoniei, care o menţine de ani buni aproape de 0%.

Vineri cea mai importantă ştire a venit din SUA, acolo unde, în octombrie, au fost create 204.000 noi locuri de muncă, cu mult peste estimările analiştilor, ceea ce a alimentat opiniile referitoare la posibilitatea ca Fed să decidă, mai repede decât martie viitor, reducerea programului de relaxare cantitativă. Prin acesta ea injectează lunar 85 miliarde dolari în economia SUA, măsură care a avut ca efect deprecierea dolarului.

Euro a început săptămâna cu un curs de 4,4356 şi la încheiat la 4,4424 lei, după atingerea unui minim de 4,4328 lei, la jumătatea ei. Joi după anunţul BCE euro a coborât pentru scurt timp sub pragul de 4,33 lei, pentru ca vineri şedinţa să se deschidă în jurul celui de 4,44 lei, pe fondul marcărilor rapide de profit, generate de deprecierea monedei unice faţă de cea americană. La închidere, euro a fost cotat la 4,4440 – 4,4470 lei, creşterea datorându-se publicării datelor referitoare la piaţa muncii din SUA.

Piaţa valutară locală nu a fost influenţată de anunţul referitor la creşterea producţiei industriale a României, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2012, cu 7%.

În piaţa la termen de la Sibiu, preţul futures al euro pe decembrie a scăzut de la 4,4576 la 4,45 lei.

Cursul dolarului american a fluctuat între 3,2809 şi 3,3104 lei, maxim atins la finalul săptămânii, iar cel al francului elveţian între 3,5945 şi 3,6123 lei, vineri media fiind stabilită la 3,6107 lei.

Perechea euro/dolar a început săptămâna în jurul pragului de 1,35 dolari, pentru ca joi, după scăderea de către BCE a dobânzii-cheie, să se prăbuşească în câteva minute la un minim de 1,3296 dolari, cotaţie care nu a mai fost atinsă din 16 septembrie. Vineri, tranzacţiile s-au realizat la 1,3318 – 1,3438 dolari, cu închiderea pe pieţele americane la 1,3366 dolari, pieţele fiind atente la anunţul dat de agenţia Standard & Poor’s care a coborât ratingul Franţei la „AA”, considerând că aceasta a pierdut din capacitatea sa de a se împrumuta ieftin.

La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe decembrie la 1,3301 – 1,3528, pe martie la 1,333 – 1,351, pe martie la 1,336 – 1,34 iar pe iunie viitor la 1,34 dolari. Uncia de aur cu scadenţa luna viitoare a coborât, pe fondul aprecierii dolarului, de la 1.320 la 1.286 dolari.

Spune-ţi opinia civilizat!