Euro a coborât la minimul ultimelor 13 luni!

- Advertisement -

Referitor la această evoluţie, guvernatorul BNR a atras recent atenţia că randamentele pe care le oferă titlurile de stat şi depozitele bancare româneşti, le-au făcut atractive pentru fondurile speculative, care se pot retrage însă oricând, provocând, la fel ca în primii ani ai crizei economice, deprecierea abruptă a leului, obligând banca centrală să contraatace puternic, prin cheltuirea a miliarde de euro din rezervele sale.

Piaţa s-a închis miercuri în jurul valorii de 4,3870 lei, ceea ce a creat un climat favorabil leului, la deschiderea de ieri dimineaţă. În aceste condiţii, euro a scăzut până spre 4,3840 lei, iar la ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,3850 – 4,3880 lei.

La evoluţia pozitivă a leului au contribuit şi zvonurile conform cărora BNR va proceda, la întâlnirea de săptămâna viitoare a Consiliului său de Admininistraţie, la o reducere a rezervelor minime obligatorii în valută. Aceasta ar fi consecinţa măsurile de relaxare monetară luate luna aceasta de BCE, care a redus dobânda sa cheie la 0,15% şi a obligat băncile să plătească în cazul în care îşi plasează banii în depozitele sale.

Pe de altă parte, s-ar putea ca BNR să decidă, din toamnă, să treacă la un nou ciclu de reducere a dobânzii sale de politică monetară, care este în prezent la 3,50%, faţă de 4% la finele anului trecut.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,2302 la 3,2205 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6123 la 3,6036 lei.

În regiune, moneda maghiară se deprecia în faţa euro la 306,8 – 308,5 forinţi iar cea poloneză se aprecia la 4,134 – 4,146 zloţi.

Perechea euro/dolar era stabilă, tranzacţiile realizându-se pe pieţele internaţionale la 1,3605 – 1,3640 dolari.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3611 – 1,3628 dolari iar uncia de aur pe august la 1.309 – 1.317 dolari.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)...

Conferinte, expozitii si educatie financiara! BNR sarbatoreste Centenarul la Timisoara

În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, Banca Națională a...

Moş Crăciun nu a adus daruri leului

Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare