Euro se consolidează la 4,44 lei

- Advertisement -

Miercuri noapte, cotaţiile euro au crescut la un maxim de 4,4470, un mod de a răspunde a-l investitorilor de a răspunde la declaraţiile recente ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Acesta a declarat că leul ”stă tolănit în intervalul 4,40-4,44 (de aproape jumătate de an, adică mai puţin de 1%. Mai mişcă aşa uşor din coadă, dar sub 1%”. Piaţa locală s-a deschis ieri la 4,4430 lei, faţă de 4,4380 lei, la închiderea de miercuri. Pe parcursul şedinţei tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, cuprins între 4,44 şi 4,4450 lei. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,4390 – 4,4420 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,5411 la 3,5472 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6969 la 3,6976 lei, nou maxim înregistrat începând cu data de 19 martie.

Monedele din regiune erau stabile în faţa euro, ele menţinându-se la cotaţiile de miercuri. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,214 – 4,223 zloţi iar cea maghiară la 304,5 – 305,4 forinţi.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,2504 şi 1,2475 dolari. Menţinerea euro peste pragul de 1,25 dolari se datora îmbunătăţirii semnificative a indicelui ZEW, care măsoară încrederea mediului financiar din Germania, care a cunoscut prima creştere de la începutul acestui an. Moneda unică rămâne totuşi sub presiune, având în vedere că zona euro se menţine la limita reintrării în recesiune, care va obliga BCE să ia măsuri monetare necovenţionale.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2513 – 1,2547 dolari iar uncia de aur cu aceeaşi scadenţă la 1.192 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Conferinte, expozitii si educatie financiara! BNR sarbatoreste Centenarul la Timisoara

În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, Banca Națională a...

Cautat de politisti dupa ce a inselat un batran cu 900 de lei. Suna la 112 daca il vezi

Alertă în Timiş. Oamenii legii caută un bărbat suspectat...

Burse de 7.500.000 de lei pentru elevii din Timisoara. Cum se impart banii de la primarie

Aproape 11.000 de elevi din Timiş vor primi burse...

Drumul din Dumbravita spre A1 se va largi la patru benzi cu bani de la UE. Proiectul va dura 4 ani!

Este oficial, drumul din Dumbrăvița care leagă Timișoara de...