FIASCO în complexul studențesc din Timișoara. Mii de studenți au stat la cozi interminabile pentru a-și ocupa locurile din cămin

- Advertisement -

Complexul studențesc din Timișoara a fost luat cu asalt, începând de astăzi, când s-a dat startul cazărilor atât la Universitatea Politehnica, cât și la Universitatea de Vest. Totul a fost și continuă să fie și la aceste ore un adevărat fiasco, de vreme ce mii de studenți, în special „boboci”, veniți fie de la distanțe de câteva zeci de kilometri, fie de mult mai departe, au fost nevoiți să stea ore întregi la rânduri interminabile.

Porniți dis-de-dimineață dinspre casele lor, cu zeci de kilograme de bagaje, majoritatea au fost întâmpinați în fața căminelor de ziduri umane, formate din cei care încă își așteptau rândul de la primele ore ale dimineții. Colac peste pupăză, pe aleile complexului studențesc și-au făcut astăzi apariția și utilaje de zeci de tone, dar și muncitori în călduri, la propriu și la figurat, care asfaltează aleile. Se pare că Primăria Timișoara nu a găsit o altă perioadă mai bună pentru a demara aceste lucrări.

La Universitatea Politehnica din Timișoara astăzi a fost ziua în care studenții și-au aflat locurile de cazare. Singurul loc de unde au putut face asta a fost un panou de 2 metri lungime și 1 metru înălțime, împodobit cu zeci de hârtii, pe care au fost așternute litere minuscule. Prilej de îmbulzeală cu care, încă din prima zi, foarte mulți și-au putut simți și zonele intime.

„Sunt de la 70 de kilometri de Timișoara. Am venit încă de azi dimineață, de la ora 8 și ceva. După ce a trebuit să duc adevărate lupte pentru a vedea în ce cămin sunt cazată, am preluat numărul 270 iar acum este ora 14, s-a luat pauză de masă. S-a ajuns doar la 120, din câte se pare, și totul decurge extrem de greu”, a relatat un tânăr „boboc”, extenuat.

Mulți părinți care au vrut să-și însoțească copiii au fost nevoiți să-și anuleze programul din pricina organizării precare de care s-a dat astăzi dovadă în fața căminelor. Unii, după schimburi de replici cu cei din fața căminelor, s-au arătat dezamăgiți de faptul că multe dintre informații nu au fost comunicate din timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Concursu de soluții pentru noile fațade ale sediului Universității de Vest

Reprezentanții Universității de Vest din Timișoara (UVT) anunță că...

Universitatea de Vest din Timisoara, prezenta in doua ierarhizari universitare internationale

Universitatea de Vest din Timişoara este din nou prezentă...

Timisoara gazduieste a patra editie a Campionatului National de Ciclism in Tandem

Cu ocazia zilei mondiale a mobilității persoanelor cu deficiențe...

Cursuri de limba japoneza, la Universitatea Politehnica din Timisoara

Biblioteca Centrală a Universității Politehnica din Timișoara organizează noi...