Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Florin Ilie, invitat de onoare la prima Gală de kickbox organizată la DETA. Evenimentul este CARITABIL, iar încasările vor fi DONATE!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Sâmbătă, 10 mai 2014, Sala de sport a oraşului Deta va fi gazda primei Gale de kickbox din această ică localitate timişeană. Începând cu ora 16:00 debutează prima ediţie a galei denumită generic „Luptă Pentru Viaţă”.

„Gala ce se doreşte a avea continuitate în fiecare an şi va fi organizată în scop umanitar, toate fondurile colectate urmând a fi donate unor cazuri sociale de pe raza oraşului Deta. La finalul acestei prime ediţii, banii adunaţi vor merge către o familie a cărui nume va fi anunţat la finalul Galei, precum şi suma de care aceasta va beneficia” ne-a declarat Radu Telbisz, vicepreşedintele Asociaţiei Sportive Orăşeneşti (ASO) Deta – organizatorul competiţiei.

„Prin acest eveniment urmărim spectacolul nu ne concentrăm doar asupra sportului, de exemplu un ansamblu dansa în deschidere, iar rezultatele celor 15 meciuri nu vor conta prea mult. Banii nu vor fi adunaţi din bilete, pentru intrarea este liberă. Va exista o urnă în care fiecare spectator poate dona cât vrea şi cât poate. Printre invitaţi vor fi reprezentanţii autorităţilor locale şi în mod deosebit kickboxerul timişorean Florin Ilie” a mai spus Telbisz.

În cadrul Galei vor luta 30 de sportivi de la cluburile Respect Gym Bucureşti, Dragon Tg. Jiu, Tamashyi Timişoara, Knock Down Timişoara, A.S.O. Deta, dar şi de la alte cluburi din Craiova, Reşita şi Drobeta Turnu-Severin.

În cele 15 meciuri ce se vor desfăşura sâmbătă luptătorii vor încerca să arate publicului spectator, care se anunţă a fi în număr foarte mare, că acest sport nu înseamnă doar duritate, constituind în acelaşi timp un îndemn şi pentru alţi tineri să deprindă tainele acestui sport.

„Nu este doar un sport de contact, ci este sportul în care graţia şi stilul caracteristice boxului se îmbină cu loviturile. Cei interesaţi de iniţierea în acest sport trebuie să ştie ca antrenamentele de kickboxing vor lăsa o amprentă permanentă asupra mentalităţii lor. Îi vor ajuta să-şi păstreze starea de echilibru mental într-o luptă fizică, forţă contra forţă, sau într-o discuţie publică, minte contra minte, intelect contra intelect” ne-a mai spus Radu Telbisz.

Evenimentul este organizat de A.S.O. Deta cu sprijinul Primariei si Consiliului Local Deta.

La numai un an de la înfiinţarea secţiei de kickbox în cadrul ASO Deta, un de număr 5 sportivi care luptă sub îndrumarea antrenorului Dan Pantiş au reuşit obţinerea a nu mai puţin de 10 medalii la concursurile de profil organizate în Timişoara.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore