Fundaţia „Laurenţiu Ciucur” oferă cadouri de Paşte pentru copiii şi tinerii care suferă de boli musculare şi neuromusculare

- Advertisement -

Fundaţia „Laurenţiu Ciucur” are ca principal obiectiv de activitate, sprijinirea copiilor şi tinerilor care suferă în principal de distrofie musculara pogresivă, precum şi a familiilor acestora. Organizaţia are în grijă, în prezent, 43 de copii şi tineri cu nevoi speciale de care se ocupă un număr relativ mic de persoane.

Şi în acest an, fundaţia acordă, cu ocazia Sărbatorilor Pascale, un sprjin financiar în valoare totală de 15.050 lei, pentru toţi membrii fundaţiei, copiii şi tinerii suferinzi de boli musculare şi neuromusculare progresive, din judeţul Timiş.

„Aşa cum am promis cu ocazia Telemaratonului Speranţei, din decembrie 2013, fiecare copil sau tânăr din fundaţie va beneficia de un sprijin financiar in valoare de 350 lei, ce va fi, suntem siguri, de mare ajutor fiecărei familii. Acţiunea va fi finalizată până în ajunul Paştelui” anunţă Zaharia Ciucur, preşedintele asociaţiei.

Pe de altă parte, a fost stabilită perioada de desfăşurare a Taberei de Distrofie Musculară. Aceasta va avea loc în perioada 10 – 24 iunie 2014, la Buziaş, în locaţia pusă la dispoziţie cu multă generozitate de Fundaţia Cristian Şerban.

Fondurile pentru toate acţiunile de mai sus provin în exclusivitate din donaţiile oferite cu generozitate de timişoreni în cadrul celei de a XX-a ediţie a Telemaratonului Speranţei, care s-a desfăşurat în luna decembrie a anului trecut, manifestare organizată de Fundaţia Laurenţiu Ciucur, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş, Cons Electrificarea Instal Timişoara şi Televiziunea Europa Nova Timişoara.

„Cu ocazia Sărbătorilor de Paște, în numele copiilor şi tinerilor din fundaţie urăm tuturor „Sărbători Fericite!”, pe care să le petreacă cu bucurie şi linişte sufletească” a mai spus preşedintele Zaharia Ciucur.

Foto:telemaraton.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Jandarmii timisoreni, in misiune pe timpul minivacantei de Paste

Jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara sunt angrenați în...

Paștele catolic: sute de timișoreni au luat lumină de la Domul din Piața Unirii

Sute de credincioși catolici au sărbătorit Paștele, sâmbătă seara,...

Din aceeași categorie

Maratonul Inimii 2025: alergare cu suflet pentru o cauză nobilă, în inima Dealurilor Silagiului

Sport, solidaritate și vinuri bune: acestea sunt ingredientele ediției...

Județul Timiș, promovat la cel mai important târg de turism de afaceri din lume

Frankfurt, 20 mai 2025 – Județul Timiș își consolidează...

Când arta devine scut: elevii de la Liceul „Ana Aslan” din Timișoara spun NU drogurilor

Proiectul „Prin artă luptăm împotriva drogurilor” s-a încheiat oficial...