Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Începe anveloparea blocurilor din Timișoara. Vezi câte blocuri vor fi reabilitate pe bani europeni

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Cererea de finanțare ”Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 500 euro/lună” face parte dintr-o serie de cinci cereri de finanțare (incluzând 51 de blocuri) depuse, până în prezent, de către Primăria Municipiului Timișoara în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor.

Proiectele depuse până acum spre finanțare, de către Primăria Municipiului Timișoara, au o valoare totală de 43.954.044,55 lei (9.998.417,81 euro), valoarea finanțării nerambursabile fiind de 24.744.673,19 lei (5.628.778,51 euro).

Valoarea totală a proiectului semnat luni, 28 iulie 2014, ajunge la 5.643.879,00 lei, din care fonduri europene nerambursabile: 3.185.443,53 lei. Durata implementării acestui proiect este de 12 luni, iar prin aceste operațiuni se urmărește îmbunătățirea calității vieții locatarilor blocurilor de locuințe, prin sprijinirea îmbunătățirii eficienței energetice, ceea ce va conduce la un consum redus de energie.

Cele șase blocuri carevor fi reabilitate termic în următoarea perioadă sunt situate astfel:
– Calea Aradului, nr. 12, Bl A3;
– Calea Aradului, nr. 15, Bl. 3A;
– Calea Aradului, nr. 27, BL 4C2;
– B-dul I.C. Brătianu, nr. 5;
– B-dul Liviu Rebreanu, nr. 150;
– Calea Torontalului nr. 15, Sc A+B+C.
Aceste blocuri totalizează 242 apartamente.

Proiectul urmăreşte îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Timișoara, ceea ce va conduce la reducerea consumului de energie și limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea va fi mai redus și consumul anual specific de energie pentru încălzirea clădirilor reabilitate termic, dar și realizarea unor economii anuale de energie pentru încălzire mai mare de 40%.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a făcut câteva precizări despre cele cinci cereri pentru finanțare. “Ne-a fost transmis dosarul semnat pentru cererea de finanțare cu numărul 2. Am împărțit totalul de blocuri din această etapă, în 5 proiecte, fiecare cu o cerere distinctă de finanțare. Cererile 3, 4 și 5 sunt deja transmise la minister și urmează să fie aprobate, iar cea cu numărul 1 urmează să fie definitivată pentru că necesită mici ajustări în proiect. Sunt 51 de blocuri în total, toate de pe arterele principale, cu mare expunere, cu vizibilitate. Ne putem aștepta să primim din nou critici că se lucrează pe front prea larg, pentru că în perioada următoare, după ce finalizăm licitațiile pentru execuția anvelopării, vor apărea schelele pe toate cele 51 de blocuri. Însă ne bucurăm că putem face astfel de lucrări și că putem susține finanțarea realizării lor într-un timp atât de scurt”, a spus primarul Nicolae Robu.

Locatarii celor șase imobile vor fi nevoiți să contribuie financiar în funcție de venituri. Ei vor pune de la 10% până la 30%, restul până la 40% fiind acoperit de municipalitate, cei mai favorizați fiind cei care nu depășesc un venit de 500 de euro pe familie.

Foto: Constantin Duma

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore