Unul dintre punctele aflate pe ”odinea” ședinței stabilite de primarul Timișoarei Nicolae Robu, cu toți reprezentanții județului Timiș în Parlament a fost modificarea Codului Silvic, astfel încât să se poată realiza schimbul propus de municipalitate între Pădurea Verde cu alte sectoare de pădure deținute de Primăria Timișoara pe teritoriul județului Timiș. Pădurea de la marginea Timișoarei, fiind în proprietatea Romsilva, nu poate fi utilizată în scopurile pe care le dorește administrația publică locală, cel mai important fiind cel al extinderii Grădinii Zoologice.

Un alt subiect discutat la întâlnirea dintre Robu și parlamentarii timișeni a fost modificarea  Legii 153 pe baza căreia noi am adoptat o hotărâre de Consiliu Local, pentru a crea un cadru de ajutorare a proprietarilor privați de clădiri istorice, care sunt într-o stare foarte proastă” a explicat edilul-șef al Timișoarei.

De asemenea, în cadrul întâlnirii reprezentanților politici ai Timișului și primarului Timișoarei s-a luat în discuție și modificarea Codului Fiscal, astfel încât municipalitatea timișoreană să poată introduce, legal, ”taxa de paragină”, chiar dacă juriștii Primăriei au găsit deja o soluție în acest sens, ”dar este complicat”.

Centura Sud și o nouă legătură la autostrada A1 au fost de asemenea abordate, primarul Timișoarei solicitând deputaților și senatorilor să ”preseze” Guvernul pentru ca cele două obiective să fie realizate cât mai repede.

”Am extins discuțiile și la nevoia ca Timișoara să beneficieze de bani de la bugetul central al statului român, pentru obiective pe care n-are cum să le facă nici din fonduri europene și nici din veniturile proprii. Aici s-ar include stadionul nou, cu 40.000-42.000 de locuri, sala polivalentă de 15.000 de locuri și bazinul olimpic de inot. Toate acestea trebuie să fie realizate de către Guvern. Lor li se adaugă Centura de Sud, Centura de Vest, un nou racord la autostradă. Aceste obiective pe care eu le-am asumat, în sensul de a mi le trece pe agendă și a face toate demersurile necesare către Guvern, pentru ca ele să fie finanțate , repet, nu pot fi făcute de Primărie. Ce pot eu să fac este să depun toate diligențele ca Guvernul să finanțeze și să realizeze aceste obiective” a spus Nicole Robu, la finalul întâlnirii.

Ce au răspuns poiticienii care reprezintă județul Timiș în Parlament, dar și întregul interviu cu primarul Nicolae Robu, poate fi urmărit în înregistrarea video de mai jos.

 

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.