Începe balul Ligii I. Poli joacă luni, în meciul care închide etapa a XX-a. Vezi programul!

- Advertisement -

Liga I reporneşte astăzi motoarele, odată cu etapa cu numărul 20. După disputarea tuturor restanţelor datorate faptului că iniţial Rapid Bucureşti a făcut parte din primul eşalon fotbalistic pentru ca mai apoi echipa să fie retrogradată, toate combatantele au acum număr egal de jocuri. Adică toate cele 18 echipe sunt „la egalitate” din acest punct de vedere.

Steaua Bucureşti ocupă în acest moment primul loc în clasament, urmată de Astra Giurgiu şi Petrolul Ploieşti. Dacă echipa din Ghencea are 45 de puncte, giurgiuvenii au acumulat cu trei mai puţin, în timp ce team-ul lui Cosmin Contra, întărit peste iarnă cu Zicu şi Mutu, porneşte de la 40 de puncte.

În coada clasamentului bătălia e acerbă. Dacă nou-promovata Corona Braşov are numai 10 puncte în cele 19 partide susţinute până acum şi este „lanterna roşie”, pe locurile retrogradabile se găsesc „U” Cluj, FC Braşov şi Viitorul Voluntari – echipa lui Gică Hagi, care îşi schimbă numele în funcţie de stadionul pe care joacă. „Şepcile roşii” şi echipa de sub Tâmpa au câte 16 puncte, de „căciulă”, în timp ce echipa „Regelui” a adunat în 19 partide – 18 puncte. Tot 18 puncte are şi Oţelul Galaţi, care are avantajul unui golaveraj mai bun, chiar dacă nu acesta este principalul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte după ultima etapă.

Revenind la ce ne interesează pe noi, timişenii, sau cel puţin o parte dintre noi, Poli Timişoara nu e „nici în car nici în căruţă”. Cu un lot „suţire” şi achiziţii care nu rup gura târgului, cu un joc care lasă mult de tot de dorit şi lăsaţi fără o parte importantă din suporterii care altădată umpleau până la refuz arena Dan Păltinişanu, elevii lui Şunda trebuie să aibă mare grijă cu rezultatele pe care le obţin, mai ales că obiectivul iniţial al echipei, după promovare, era ocuparea unui loc în primele 10. Echipa se află pe locul 11, acum, la trei lungimi în spatele Conordiei Chiajna, pe care nu are şanse să o depăşească nici dacă bănăţenii obţin toate cele trei puncte la Mediaş, iar Concordia pierde acasă cu Steaua Bucureşti.

În acest sezon, Poli are 19 partide jucate, şase victorii, patru rezultate de egalitate şi nu mai puţin de nouă înfrângeri. Golaverajul alb-negrilor este în aceeaşi „notă” cu rezultatele: 17-24, având un deficit de 7 goluri, asta în condiţile în care bănăţenii îl au în echipă pe Szabolcs Szekely – locul 3 în topul golgheterilor, cu 9 reuşite.

Iată programul etapei cu numărul 20:
21 Februarie 2014
– ora 18:00, Săgeata Năvodari – FC Botoşani;
– ora 20:30, Astra Giurgiu – Corona Braşov.

22 Februarie 2014
– ora 19:00, Oţelul Galaţi – Pandurii Tg. Jiu.

23 Februarie 2014
– ora 14:00, Dinamo Bucureşti – Viitorul Voluntari;
– ora 18:00, CFR Cluj – FC Vaslui
– ora 20:30, FC Braşov – Petrolul Ploieşti

24 Februarie 2014
– ora 18:00, Ceahlăul Piatra Neamţ – „U” Cluj;
– ora 19:30, Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti;
– ora 20:30, Gaz Metan Mediaş – Poli Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

UPDATE 4: Exclusiv! Scandal de proporţii: 12 ţigani au ,,linșat” 2 români într-un club de manele din Timişoara

Joi spre vineri dimineața, în data de 08-09 septembrie,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli Timisoara testeaza un portar din Liga I. Doi tineri din lot continua la club, cu salarii diminuate

Clubul Poli Timișoara testează un portar în vârstă de...

Au picat cu BRIO! Vigilenţa poliţiştilor locali, testată cu două pistoale de jucărie

Primesc bani buni lunar ca să ne păzească de...