Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Incredibil! ”Societatea Timișoara” cheamă timișorenii la MITING și face apel la români să-l voteze pe Iohannis

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

timișorenii nu vor să fie ”roșii” sub nici o formă sau fel e știut demult deja, însă atunci când realizezi că în procesul electoral se implică inclusiv Societatea Timișoara, totul ia o altă întorsătură, cu atât mai mult cu cât e bine-știut ”cine” este Societatea Timișoara.

Pentru cei care nu știu: ”Societatea Timişoara s-a născut în prima lună după Revoluţia din decembrie 1989 ca urmare a confiscării acesteia, la Bucureşti, de către nomenclatura comunistă. Societatea Timişoara este fondată de un grup de intelectuali timişoreni care au participat nemijlocit la Revoluţia din Decembrie 1989, în zilele ei cele mai curate politic, din 15-17 decembrie 1989. Scriitori, jurnalişti, avocaţi, medici, ingineri şi cadre didactice universitare au alcătuit de atunci şi până astăzi nucleul tare al organizaţiei. Scopurile principale ale Societăţii sunt: apărarea drepturilor omului, promovarea şi susţinerea unei reale democraţii în spaţiul căreia libertatea cuvântului este de o importanţă vitală”.

Cu toate acestea, Societatea Timișoara a lansat o ”Chemare” către locuitorii capitalei Banatului. ”Societatea Timişoara cheamă timișorenii sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 18:00, în fața Operei, la mitingul de protest împotriva încălcării principiilor democratice și ale statului de drept de către candidatul PSD+PRM Victor Ponta”.

Mai mult decât atât, Societatea Timișoara a lansat un mesaj clar de susținere a contracandidatului lui Ponta, Klaus Iohannis. ”Societatea Timişoara, consecventă principiilor Revoluţiei şi ale Proclamaţiei, îndeamnă alegătorii din ţară şi străinătate să iasă în număr cât mai mare la vot şi să îl voteze în turul doi al alegerilor prezidenţiale pe Klaus Iohannis.

Considerăm că o victorie în alegeri a lui Victor Ponta, candidatul PSD+PRM, ar fi o ameninţare la adresa statului de drept şi a libertăţilor democratice din ţara noastră” se arată într-un comunicat primit pe adresa redacției.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore