Legenda baschetului timișorean, Dan Păltinișanu, va conduce Academia BC Timișoara

- Advertisement -

Înființată nu cu mult timp în urmă, Academia de baschet a clubului BC Timișoara are un conducător aparte. Este vorba despre unul dintre cei mai emblematici jucători ai ”Leilor din Banat” – Dan Păltinișanu. ”Fizic, aș mai fi putut juca, chiar am avut oferte, dar nu am vrut să mai stau departe de familie. Academia a fost argumentul de a mă întoarce acasă, mai ales că managerul Leontin Demaio m-a sunat din timp, când campionatul mai era în desfășurare. Mi-a spus că dacă renunț la activitatea de jucător, s-a gândit la mine pentru postul de director al Academiei, că am poarta deschisă oricând. Prin urmare, ne-am întâlnit, mi-a expus ideile sale, care mi s-au părut interesante, așa am decis să accept” a declarat Dan Păltinișanu pentru site-ul oficial al alb-violeților.

Pălti” este pregătit să lucreze cu copiii, el însuși fiind tatăl unui băiețel de trei ani. ”Juniorii sunt principală problemă în baschetul românesc și în sportul românesc în general. Consider că noi, cei tineri, trebuie să ne implicăm, să schimbăm mentalități, să construim o școală de baschet românească. Mulți dintre noi avem avantajul de a fi lucrat cu antrenori străini, cu baschetbaliști din Europa sau de peste Ocean, crescuți în școli cu renume, alții au jucat în afara țării, așa că am înțeles cu toții ce înseamnă baschetul adevărat și putem schimba multe. Eu am o funcție administrativă, dar aș fi dispus să iau o grupă de juniori, pentru că îmi place tare mult să lucrez cu copiii”, mai spune Păltinișanu.

La momentul debutului pe prima scenă a baschetului masculin, Păltinișanu nu împlinise încă ”majoratul”, iar primul meci în ”elită” avea să fie sub emblema celor de la Elba Timișoara, echipă devenită acum BC Timișoara.Deși a evoluat pe un post dificil, Păltinișanu a reușit să se impună și a fost, timp de două decenii, unul dintre cei mai importanți jucători din România. A mai evoluat pentru perioade scurte la Dinamo București, Gaz Metan Mediaș și BC Mureș Tg. Mureș, însă cariera sa rămâne definitiv legată de orașul de pe Bega. ”Timișoara posedă resurse considerabile și merită să aibă o școală de baschet redutabilă. De fapt, acesta este viitorul: echipele să crească jucători și să-i promoveze, nu să-i cumpere. Va fi tot mai greu în sport, iar cine poate crește baschetbaliști de valoare va avea un avantaj tot mai mare” afirmă ”Pălti”.

Academia BC Timișoara va funcționa începând cu luna septembrie, iar până atunci se vor mai organiza două selecții, prima pe data de 30 august, iar cea de-a doua pe 13 septembrie, fiecare cu începere de la ora 11:00, în sala Constantin Jude. Școala de baschet a clubului timișorean este dedicată copiilor între 7 și 14 ani, iar taxa va fi de 100 de lei/lună. Grupa de 14 ani va fi înscrisă în Campionatul Național al acestei categorii de vârstă.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Se deschide Ludoteca Habarnam – Club de joaca si lectura pentru copii, la Timisoara

Începând cu 31 octombrie se va deschide, în Calea...

Politistii din Timis, fapte bune pentru copii: ”Protejam oameni, ajutam oameni!”

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș...

Copii, aduce-ti parintii la spectacolele TNT! Cuplurile, bilete 1+1 gratis!

Teatrul Național Timișoara (TNT) propune publicului său un schimb...

Copii de 15 ani, prinsi dupa ce au furat dintr-un magazin ”din prostie”

Doi minori, în vârstă de 15 ani, au depistați...

SCM BC Timisoara joaca astazi, ultimul meci din Top 6, pe teren propriu

Echipa de baschet SCM BC Timișoara joacă astăzi, de...

Din aceeași categorie

Categorii Populare