Aseară, cel puțin până la ora 23, în Timișoara și în periurban, a fost un haos de nedescris! În timp ce toată suflarea comunei Giroc aștepta jandarmii la ușa combinatorilor imobiliari Ionel Dan Pascu (Puiu Minda) și Mueen Al Shawish (Mimo), în instanță, în procedură de urgență, DNA Timișoara și-a făcut numărul cu brio și ca la carte. Pe scurt, procurorii anticorupție au demonstrat, încă o dată dacă mai era nevoie, că celebra cooperativă urbanistică de la marginea Timișoarei nu mai are nicio putere și că zilele sale de glorie, când tăia și spânzura pe fiecare parcelă de teren de pe raza comunei, sunt istorie. Una apusă, după două decenii de hegemonie, la pachet cu cea mai celebră formă de constrângere imobiliară – metoda capac.
Acum, înainte de a intra în subiectul propriu-zis, sunt necesare câteva mențiuni și observații, ambele cu dublu scop: rolul asociației pseudo-urbanistice și protecția instituțională de care s-a bucurat, în ultimii 20 de ani, cooperativa imobiliară de pe raza comunei Giroc, păstorită de inegalabilul și inconfundabilul Ionel Dan Pascu. Așa cum știe toată lumea, la aproape un an de la demararea campaniei media a voceatimisului.ro, calată strict pe combinațiile funciare și pe corupția din Primăria Giroc, pe data de 3 mai 2022, procurorii DNA Timișoara l-au reținut pe iordanianul Mueen Al Shawish, mâna dreaptă a lui Puiu Minda și unic intermediar, taxator și curea de transmisie dintre comunitatea arabă, care dezvolta proiecte imobiliare pe Giroc, și funcționari din administrația locală.
Atunci, conform primelor informații, Mimo, care ulterior a și fost menținut în arest, luni la rând, i-ar promis arhitectului comunei Giroc, Florin Roman, suma de 90.000 de euro pentru emiterea unei autorizații de construcție și a altor documente care să ateste că un teren, aflat în extravilan, s-ar găsi… în intravilan. De fapt, o șmecherie ilegală, făcută din pix, care permite, în primul rând construcții într-o zonă agricolă și, nu în ultimul rând, crește, de cel puțin 10 ori, valoarea terenului, fără taxe către statul român. Și din probe certe a rezultat că 40.000 euro urmau să fie dați cash către arhitectul Roman, iar alți 50.000 euro, printr-un contract încheiat cu o terță firmă de arhitectură. Asta e și motivul pentru care, pe repede înainte, la 3 săptămâni de la arestare, pe data de 25 iulie 2022, Mueen Al Shawish a fost trimis în judecată pentru infracțiuni asimilate corupției, în calitate de inculpat.
În același dosar, suspect a mai fost și Puiu Minda, regele neîncoronat al cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc, detronat de DNA Timișoara, în momentul arestării asociatului său, Mimo. Ulterior, chiar dacă în speța cu 90.000 de euro, promiși ca șpagă arhitectului-șef de la acea vreme, cooperatistul Ionel Dan Pascu a scăpat doar cu calitatea de martor, mai târziu, pe data de 7 octombrie 2022, combinatorul imobiliar a fost inculpat, la pachet cu tovarășul său, iordanianul Al Shawish, într-un nou dosar. De acestă data, așa cum rezultă din probe, cei doi i-au oferit lui Florin Roman, sub forma promisiunii, suma de 100.000 de euro pentru a pune în practică aceeași rețetă penală: adeverințe pentru un teren, aflat în extravilanul localității Giroc, din care să rezulte că parcela ar fi de fapt… în intravilan. Mai târziu, pe 26 iulie 2023, Puiu Minda și Mimo au fost trimiși în judecată, dosarul fiind pe rolul Tribunalului Timiș.
Nori negri
Azi, partea cea mai proastă, cel puțin pentru cei doi capi ai cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc, Ionel Dan Pascu și Mueen Al Shawish, nu e neapărat faptul că, în cascadă, au fost inculpați și trimiși în judecată de către procurorii DNA Timișoara. Nu, nici vorbă! De departe, chestiunea cea mai mișto, așa cum rezultă din informații, are legătură cu următorul dosar al procurorilor anticorupție despre care se spune că va fi lansat pe orbită, cel târziu până la începerea noului an școlar. Mai exact, afacerea Lidl, una în care un PUZ, care a fost trântit de două ori în Consiliul Local al comunei Giroc, pe principiile metodei capac, a fost trecut, în regim de urgență și în Ajunul Crăciunului, după o negociere intensă de la restaurantul ”Sahara” din Timișoara, patronat de către sirianul Basem Abu Lafy.
Exact dezvoltarea imobiliară despre care Mueen Al Shawish spunea, apăsat și cu voce tare, așa cum a demonstrat audio-video voceatimisului.ro, că a fost blocată la mantinelă de către Ionel Dan Pascu și nu s-a mișcat până… ”nu am dat bani și două parcele”. După care, conform probelor prezentate de ziarul nostru, Mimo a primit din partea lui Puiu Minda și un alt bonus, conform propriilor sale mărturisiri. Practic, o demonstrație de forță, chiar în inima administrației girocene, așa cum rezultă din înregistrările audio: ”Mie mi-a zis (n.n – Puiu Minda), în fața lui Toma, că el m-a blocat cu PUZ-ul (n.n – cel de la Lidl). În biroul primarului. Exact așa a zis: <Eu am dat ordin la primarul să nu-ți aprobează PUZ-ul>…”.
Acum, că lucrurile sunt clare, nu mai rămâne decât un singur aspect pe direcția PUZ Lidl-Giroc: ca procurorii DNA Timișoara să conexeze lobby-ului sătesc, executat de Puiu Minda, după declarațiile lui Mimo, cu povestea și oferta euro din spatele… bilețelului roz, înscris care se regăsește atașat la finalul materialului. După care, în limita timpului disponibil, înainte de termenul de prescripție, ar fi bine să stea cu ochii pe dosarul de la IPJ Timiș care, de mai bine de trei ani, investighează suspiciunile de spălare de bani, avansate de experții ONPCSB, în direcția cooperatistului Puiu Minda. Că celelalte plângeri penale, care au legătură cu funcționari publici din administrația comunei Giroc, aflate tot la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-au dezmorțit și au fost conexate sub coordonarea unui nou procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, semn că șeful unității, comisarul-șef Petru Raj Rumega, este un om de cuvânt, fără combinații, simpatii și partipriuri!
Revenind la toată nebunia de aseară, care a pus pe jar întreg Dicasterialul și, în același timp, mare parte din suflarea comunei Giroc, povestea are legătură cu dosarele în care sunt implicați, atât Ionel Dan Pascu, cât și partenerul său, iordanianul Mueen Al Shawish. Mai exact, discuția a fost, într-o formă foarte simplificată, despre (ne)prelungirea controlului judiciar, măsură preventivă cerută de DNA Timișoara, în cazul celor doi cooperatiști și combinatori imobiliari, având în vedere miza, complexitatea, conexiunile și parteneriatele public-private! Pe scurt, a doua zi după ce procurorii anticorupție au anunțat trimiterea în judecată a lui Puiu Minda și Mimo, pe data de 27, judecătorul de camera preliminară de la Tribunalul Timiș a considerat că nu se mai impun măsuri restrictive împotriva titularilor de dosare penale.
Doar că DNA Timișoara, în termenul legal de 48 de ore, a contestat soluția magistratului și a obținut câștig de cauză, conform legii, speța fiind repartizată unui alt complet al aceeași instanțe din cadrul Tribunalului Timiș. Și în acest moment, din rațiuni avocățești, judecătoarea care a fost repartizată să soluționeze dosarul, Adriana Mirela Roateș, a fost contestată și supusă procedurilor de recuzare de către apărătorii inculpaților, pe motiv că ar fi fost soția procurorului-șef al DNA Timișoara, Adrian Ghimiș. Oricum, după litera legii, ridicarea măsurii preventive pentru Ionel Dan Pascu și Mueen Al Shawish, nu a fost niciodată suspensivă de executare, atâta timp cât DNA a contestat decizia. Practic, nu putea deveni definitivă și nici executorie, în cursul termenului de apel, astfel că, pe toată perioada de judecare a acestuia, inculpații s-au aflat sub influența și restricțiile acelorași măsuri judiciare.
La loc comanda!
Cert e că, în final, povestea cu cererea de recuzare n-a ținut și, în regim de urgență, tocmai pentru că mandatele de control judiciar ar fi expirat noaptea trecută, aseară, la ora 21, judecătoarea Adriana Mirela Roateș a dezbătut cauza lui Ionel Dan Pascu și Mueen Al Shawish! Și articolul 205 din Codul de Procedură Penală spune că, la soluționarea contestației, inculpatul se citează. Mai puțin când acesta ”lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate…”. Cu mențiunea că, în toate cazurile, este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu. Prezent a fost, în ultima clipă, după încercări repetate de localizare și contactare, doar iordanianul Mueen Al Shawish. În schimb, Puiu Minda, cu telefonul închis, n-a fost de găsit, de aici și toată isteria creată, la pachet cu toate scenariile posibile!
Așa se explică și de ce, după cum rezultă din încheierea de decizie a judecătoarei Adriana Mirela Roateș, care a menținut pentru ambii cooperatiști măsurile privative de control judiciar pentru alte 60 de zile, magistratul a dispus virarea sumei de 680 RON, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorariul avocatului Călina Ruva Ungureanu… apărătorul din oficiu al inculpatului Pascu Ionel Dan. La pachet, în mod definitiv, au venit și alte obligații pentru cei doi cooperatiști imobiliari de pe raza comunei Giroc: să fie la dispoziția organelor statului ori de câte ori sunt chemați, să se prezinte la Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere, să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă și să nu comunice între ei, dar mai ales cu martorii Dan Vîrtosu, Florin Roman, Maria Haneș și Cornelia Ciursaș.
În concluzie, semnalul dat de DNA Timișoara este unul cât se poate de evident și nu face decât să reconfirme că lupta judiciară, în cazul combinațiilor funciare și urbanistice de pe raza UAT Giroc, se duce până la capăt. Cu toate armele!
Are sau nu dreptate Ionelica ? Poza e taiata sau nu ? Ala din Italia de unde a avut banii sa construiasca ? De ce nu puneti poza intreaga ? De ce nu va urmati propriile principii si sa arati realitatea ?
Nu, nu are. Vezi ca iti pui întrebări singur: ai același IP!:)
Relatari…despre nimic si nimicuri. Nicicare nu pateste absolut nimic, probabil umflatul ala spagar se va indesa mai cu spor intr-un nou bolid in care patrunde cu mare dificultate, dobandit prin „multa munca” ca orice „contrabandist” ilegalist care se respecta – si el a fost doar victima imprejurarilor. Araboii vor ctitori alte imobile care nu respecta nici cele mai mici elemente de siguranta, si nimeni nu le va face nimic. Profu’ de sport deja a dat uitarii supararile pricinuite de cooperativa imobilara si se axeaza mult pe „dezvoltarea personala” viitoare. Mimo, oricum enerva deja pe toata lumea, trebuia scos din joc fara sa i se plateasca „comisioanele” de succes si reusita, si plus trebuia sa fie cineva „artizanul dezvoltarii urbanistice” ca doar se stie ca omul a fost un fin cunoscator al legislatiei romane, si asemenea lui Hitler, aspira sa fie un arhitect/urbanist, dar fiind preocupat mai mult cu banii nu a avut timpul pentru studiu aprofundat. Aceste dezvoltari din periurban au fost un vis implinit prin faptul ca a putut sa isi puna in valoare vastele cunostinte in domeniu, si bineinteles asemena marelui Furer, a avut si o victima de abuzat, sodomizat si fortat sa iscaleasca acte care atesta ca doar el este „arhitectus supremus”
Arabetii astia jegosi s-au intins cam mult prin Timisoara
Pe ala de la Future , care era si el in poza, de ce nu il aratati ? De ce nu aratati poza intreaga ?
A dat șpagă! Bă, băiatule ce probleme au unii……..:))))
Vocea Timisului se pretinde o sursa de incredere. Si astia iau spaga ? Nu mai avem scapare. Vocea Timisului ar trebui sa publice poza intreaga pentru a nu exista suspiciuni ca favorizeaza pe cineva sau ca ia spaga. Ar trebui, asa , din bun-simt.
Asa am primit poza dar pentru tine incerc sa fac rost de ea cu tot cu ala care lipseste din poza. Daca o ai tu, trimite-o! Nu poti sa dormi noaptea din cauza pozei, asa-i? Un privat nu ia SPAGA, doar persoanele publice iau spagi, intelegi BOSS? Asta este un ziar privat, nu de la STAT sau al cooperativei imobiliare Giroc, capisci?
Te-ai activat rapid de tot. Unde vrei sa iti trimita poza intreaga ? Se pare ca tu te ocupi doar sa il aperi pe Blendea, asa e ? Un privat nu ia spaga , dar poate sa dea spaga , corect ? Cum de ziarul pune o poza taiata , sa nu se vada realitatea , si spune ca asta e adevarul. Daca tu nu tu ocupi de altceva decat de dreptate, cand o sa incetezi sa aperi informatiile incorecte ? Si poate ne mai spui ceva : e adevarat ca oameni de la ANAF au cumparat apartamente de la Blendea ? Si Blendea e singurul care nu apare in poza si care nu are dosare ! E coincidenta , nu-i asa ?
Ba, Moca, alias Ionelica, aka Liviu…tu chiar nu vrei sa pricepi? E chiar atât de complicat?
Ba, tu furi curent! Ai ceva personal cu Bledea ala? Nu stiu cine e si nici nu ma intereseaza. Scoate-l la interval. Stati ascunsi ca soarecii de tastatura si comentati pe aici. Trimite-mi poza pe pagina de Facebook Vocea Timisului dar cu contul tau real sa iti vad fata. Degeaba schimbi numele in comentarii ca iti vad IP-ul. Esti frustrat rau de tot. Trimite poza si lasa gargara pe aici.
Daca a dat spaga si stii asta, de ce scrii despre ? Trimite informatiile sa ne minunam si noi.
MUIU PINDA , a sărit gardul deja…. Este plecat, Emirate. Despre madam Hanes , face la puzurii , e banda rulantă bine’nteles pe numele lui bărbatul sau.
Candidat la primăria Giroc este Dan Vîrtosu, cumnatul lui Puiu Minda! Asta așa…să rămână afacerile în familie!
Roman ala se da lovit, dar si asta a luat spaga cu camionul
Dacă aveti date, va încurajez sa va faceti datoria de cetățean.
De ce nu puneti poza intreaga in care se vede si Teodor Blendea ? De ce ati taiat poza ? Sau asa ati primit poza ? Care este adevarul ?