Invitație deschisă! Stomatologul iordanian Khader Al Qawasmeh de la Dental Art Clinic Timișoara, acuzat de malpraxis și hărțuire sexuală de către un pacient de același sex

- Advertisement -
Evident, viața privată a fiecăruia dintre noi ar trebui să fie un subiect tabu, pretabil doar pentru spații închise, între patru pereți și în intimitate! La fel, chiar și fetișurile sau orientările sexuale ale tuturor vertebratelor și bipezilor! Nu de alta, dar dreptul la respectarea vieții private, conform legislației, echivalează cu nevoia de intimitate a tuturor persoanelor și este protejat de orice formă de publicitate, tocmai pentru a asigura dezvoltarea personală, fără ingerințe externe, a fiecărui individ în raport cu semenii săi. Și toate aceste sintagme merg mână în mână, până în punctul în care legea vorbește și despre amestecul legitim și justificat în sfera vieții private exemplificând exhaustiv, printre altele, protejarea sănătății și a moralei publice sau a drepturilor și libertăților altora!

În același context legislativ, atât Curtea Europeană, cât și Comisia de la Veneția, prin autoritatea actului judecat, pornind de la analiza mediului și anturajului, s-au pronunțat pe marginea intruziunilor publice în viața privată. Așa se face că judecătorii au considerat, în urma unor dezbateri, că sfera în care operează individul, notorietatea și funcția socială a acestuia, comportamentul anterior al persoanei în cauză cât și circumstanțele în care au fost realizate anumite imagini, mai ales dacă au o contribuție la o dezbatere de interes general, justifică ingerința și interesul pentru societate. Practic, o diferență extrem de limpede și de clară vizavi de limitele dintre cele două spații: public și privat! Asta, ca toată lumea să înțeleagă că, până și un cabinet medical privat, datorită obiectului de activitate, reprezintă un spațiu public întrucât poate fi accesat de către orice persoană, în mod liber, și în orice circumstanță. Așa spune legea!

Acestea fiind zise, intrăm în subiect! Așadar, în urmă cu un an de zile, iordanianul Ibrahim Wesam Mahmoud Ahmad, rezident în România de puțină vreme, cu domiciliul stabil în Timișoara, și-a căutat un medic stomatolog care să-i rezolve problemele dentare. Așa a dat, la o simplă căutare pe Google, de dr. Khader Ahmad Yosef Al Qawasmeh: ”Avea review-uri bune și m-am bucurat că era iordanian de-al meu. Îmi era și mie mai simplu să comunic cu el, având în vedere că, în momentul de față, învăț limba română…”. Exact acestea au fost cuvintele de deschidere ale arabului Ibrahim Wesam, când a explicat în ce context l-a cunoscut pe conaționalul său, medicul stomatolog Khader Al Qawasmeh, patronul clinicii Dental Art Clinic Timișoara.

Ulterior, după primul contact dintre cei doi iordanieni, a urmat și o schemă de tratament, la care s-au adăugat și vreo trei intervenții chirurgicale stomatologice: august 2022, februarie 2023 și mai 2023. Toate operațiile, susține azi Ibrahim Wesam, blindat de probe, au fost neconforme, începând cu implanturile și culminând cu adițiile de os: ”Am simțit că ceva nu e bine. Implanturile mi se mișcau, gingiile îmi erau inflamate, iar adiția de os mă durea îngrozitor. I-am spus. Mi-a zis să nu-l contrazic că are zece ani de Medicină…”. În fine, iordanianul și-a luat inima în dinți, totuși, și s-a prezentat cu toate probele, la o contraexpertiză medicală, în clinica prof. dr. Emanuel Bratu. Evident, și cu o nouă radiografie la zi, după implanturile și adiția de os, toate executate de dr. Khader Al Qawasmeh.

Full casco

Acum, așa cum rezultă din documentele eliberate de prof. dr. Emanuel Bratu, unul dintre cei mai reputați stomatologi timișoreni, iordanianul Ibrahim Wesam a fost încadrat la categoria… daună totală! Conform unei facturi proforme și a unui plan de tratament, ca urmare a consultărilor de specialitate, ca să fie funcțional, în parametrii unei vieți normale, pacientul clinicii Dental Art ar trebui să investească, în refacerea danturii, exact 11.143 euro. ”L-am sunat, i-am spus că m-a terminat. A și recunoscut că a greșit și că nu avea niciun drept legal să-mi facă adiție de os, întrucât nu are studiile necesare. A zis că mă despăgubește și că îmi plătește tot ce e de plătit”, povestește Ibrahim Wesam.

Asta e și ideea în care, pentru o împăcare amiabilă, pentru data de 14 iunie a.c, cei doi protagoniști au stabilit, de comun acord, la ora 14, să se întâlnească la avocatul reclamantului, unde ar fi urmat să semneze o înțelegere de pace, iar medicul stomatolog Kader Al Qawasmeh să facă plata tratamentului medical, stabilit de prof. dr. Emanuel Bratu. Doar că iordanianul nu a venit la întâlnire și nici nu semnat contractul de tranzacție, care era pregătit pentru iscălitură, ci l-a trimis la înaintare pe polițistul Alexandru Frunză de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara.

Așa cum rezultă din probe, angajatul MAI n-a venit cu mâna-n buzunar, ci înarmat cu o citație și o convocare la audieri, în aceeași zi de 14 iunie 2023, pentru ora 15 – adică, peste o oră! –  pe numele păgubitului Ibrahim Wesam, urmând ca iordanianul să fie audiat ca martor, într-un dosar de… șataj (P/621694/2023). Evident, la plângerea prealabilă a dr. Kader Al Qawasmeh, stomatolog care a considerat că plata pentru repararea dinților conaționalului său reprezintă… o infracțiune. De fapt, miza descinderii angajatului de la Biroul de Investigații Criminale Timișoara, la momentul încheierii contractului de tranzacție dintre cei doi iordanieni, nu a fost niciodată… șantajul. Ci cu totul altceva! Mult mai interesant!

Aici, se impun câteva lămuriri. Și ultimele se regăsesc chiar la capitolul ”Clauze Finale” din contractul de tranzacție din data de 14 iunie 2023, un document care nu a mai apucat să fie semnat, nici de Ibrahim Wesam, care a fost invitat brusc la Poliție, și nici de dr. Kader Al Qawasmeh de la Art Dental Clinic din Timișoara, care n-a mai ajuns, că și-a trimis mesajul prin agent-șef adj Alexandru Frunză de la BIC: ”Ibrahim Wesam se obligă să șteargă din telefonul personal toate fotografiile și corespondența purtată cu dr. Khader Al Qawasmeh”. Un paragraf, cel puțin bizar, care denotă un lucru cert – că, înainte de a fi pus pe hârtie, la pachet cu plata daunelor pentru dinți, a fost negociat și pasajul de mai sus care, evident, a fost introdus în contractul de tranzacție, la solicitarea expresă a medicului stomatolog!

Și e logic pentru că, din alte probe conexe, constând în discuții de pe WhatsApp, rezultă clar că citarea în dosarul de șantaj a iordanianului Ibrahim Wesam, făcută prin jocul de glezne al Biroului de Investigații Criminale, nu a fost altceva decât o ultimă măsură disperată de a pune capacul pe oală, cu costuri minime pentru dr. Khader Al Qawasmeh. Nu de alta, dar înainte de descindere și citare, așa cum rezultă din discuțiile dintre medic-pacient, stomatologul nu umbla decât la provocare, încercând să obțină o confirmare că, de fapt, cei peste 11.000 de euro nu sunt pentru tratament stomatologic, ci pentru… ștergerea unor mesaje și discuții! Exact aceleași care sunt pomenite și în contractul de tranzacție! Dar, mereu, a fost trimis la plimbare, ba chiar i s-a spus să vireze banii direct în contul clinicii cadrului universitar!

Legea junglei

Așa că, imediat după episodul cu acuzația de șantaj, s-a lămurit și misterul paragrafului din contractul de tranzacție, care ar fi trebuit să se încheie între pacientul Ibrahim Wesam și medicul-curant Khader Al Qawasmeh, la înțelegerea amiabilă dintre părți. Și primul semnal sonor a venit, pe data de 15 iunie 2023, dinspre Parchetul Judecătoriei Timișoara (5080/P/2023) unde, într-o plângere penală, Ibrahim Wesam îl acuză pe dr. Khader Al Qawasmeh de… agresiune sexuală și vătămare corporală: ”Mi-a făcut avansuri sexuale, m-a mângâiat pe corp, m-a tras de sfârcuri, m-a invitat la masaj erotic, m-a mângâiat pe buze, mi-a făcut propuneri sexuale explicite și mi-a trimis filme și fotografii cu caracter obscen. Ulterior mi-a cerut să le șterg…”.

Adevărul e că dr. Khader Al Qawasmeh nu e singurul personaj care a insistat asupra lui Ibrahim Wesam ca să șteargă probe din telefonul său personal: “Și polițistul mi-a cerut să fac asta. L-am întrebat ce probe are pentru acuzația de șantaj. Știam ca nu există așa ceva! A zis ca nu e treaba mea. Singura lui grijă, pe care mi-a comunicat-o de două ori, a fost să șterg pozele și conversațiile din telefon, pe care le-am avut cu medicul. Am refuzat…”. De ce ar fi încercat un om al legii ca să-l convingă pe un individ pe care-l ancheta, sub auspiciile unei acuzații de șantaj, să șteargă probele din telefon, care erau în apărarea sa, rămâne un mister. Nu de nepătruns!

Și probele sunt cât se poate de evidente și explicite! Filmulețe și fotografii, care au plecat din terminalul mobil al medicului, înspre pacientul său, cu scârbavnicul său mădular, în (semi)erecție. Invitații la masturbare reciprocă… la film. Declarații de dragoste, discuții despre morcovi, anusuri, sex oral/anal și toate grozăviile pământului…lansate de medic, în direcția pacientului său… toate declinate de către client! Plus, multe-multe altele discuții/invitații la vals absolut intime și explicite! Doar dintr-o singură parte! În fine, pe 27 iulie, iordanianul Ibrahim Wesam îl reclamă pe fostul fostul său stomatolog, în alte două locuri. Atât la Colegiul Medicilor Stomatologi, cât și la Direcția de Sănătate Publică! Acuzațiile sunt aceleași: malpraxis, exercitarea de acte chirurgicale fără drept și agresiune sexuală asupra unui pacient!

Cert e că după bombardarea celor două entități publice, din verificări conexe, au mai ieșit la suprafață, tot la adresa dr. Khader Al Qawasmeh și alte grozăvii, care au legătură tot cu exercitarea profesiei de medic stomatolog. Alte trei plângeri de malpraxis, două închise pe repede înainte, prin plata daunelor, și încă o speță similară, rămasă în suspensie. Pe concret, lui Florin Constantin Mihăilescu, la o sesizare administrativă, medicul i-a plătit daune de 4000 de RON, după ce, în loc să-i trateze un molar, i-a scos măseaua de minte, fără accept. Cazul Doiniței Roman este altul: 1600 euro l-a costat pe dr. Khader Al Qawasmeh de la Dental Art Clinic ca să închidă povestea cu o serie de dinți… supradimensionați și flexibili! Și cazul unui alt timișorean, Marius Horoba, care s-a trezit cu un implant în sinus și cu o evaluare a pagubelor, făcută de un alt stomatolog, la nivelul sumei de 34.000 euro.

În fine, la o discuție avută cu reporterul voceatimisului.ro, dr. Khader Al Qawasmeh nu prea a scos multe cuvinte. A spus, pe ocolite, doar că trăim în 2023 și că orientarea lui sexuală îl privește, deși întrebarea a fost dacă și-a agresat sexual vreun pacient, în calitate de medic curant. Sau dacă l-a bombardat cu imagini și mesaje pornografice!? Cât despre acuzațiile de malpraxis, stomatologul se consideră expert în profesie și curat ca lacrima. Mai exact, un medic de succes, care se află în plină expansiune, deși… nu e apreciat de românii invidioși. Nici nu mai contează că absolventul de Medicină face confuzii grave între un curs și o specializare, ambele medicale. În rest, toate bune…

6 COMENTARII

  1. Bravo pentru această abordare atât de interesantă și de complexă! Am admirat foarte mult modul în care ai abordat subiectul, oferind informații precise despre contextul legal și personal și analizând concluziile din acestea. Fără îndoială, aceasta este o poziție extrem de informativă și de instructivă, fără a fi în vreun fel invazivă sau intruzivă în viața personală. De aceea, felicitări pentru subiectul abordat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie