Marţi, zi de depreciere pentru leu

- Advertisement -

Decizia Băncii Naţionale a României de a reduce dobânda sa de politică monetară, de la 4,25 la 4%, care reprezintă un nou minim istoric, fusese deja prinsă de piaţă în curs.
Banca centrală a început scăderea dobânzii-cheie în iulie, când de la 5,25%, nivel stabilit în martie 2012, aceasta a fost adusă la 5%, care a fost urmată de două alte modificări. Analiştii anticipează o nouă reducere în cursul anului viitor, până la un nivel de 3,75%.

Astfel, deprecierea leului s-a datorat mai ales ordinelor comerciale din piaţa valutară, care s-a deschis ieri în jurul pragului de 4,44 lei, nivel la care s-a închis acum două zile. Volatilitatea a fost foarte redusă, astfel că la ora 14:00 cotaţiile din piaţă erau de 4,4390 – 4,4420 lei.

Creşterea dolarului american a fost mai mare, acesta urcând de la 3,2836 la 3,29 lei, în timp ce francul elveţian s-a apreciat de la 3,6015 la 3,6123 lei.

Cei de la ING Bank anticipează, pentru zilele următoare, o întărire a leului, până la nivelul de 4,42 lei, mizând pe faptul că datele economice din SUA care vor fi publicate zilele acestea vor fi mai slabe, în special PIB-ul, decât consensul pieţei şi „ar trebui să alimenteze apetitul pentru active cu risc relativ ridicat”. La aceasta tendinţă ar trebui să contribuie şi licitaţiile de titluri de stat din această lună, care au o valoare totală de 4,4 miliarde lei.

În aşteptarea şedinţei de politică monetară a BCE, care va avea loc mâine, de unde analiştii aşteaptă o scădere a dobânzii-cheie de la 0,5 la 0,25%, ceea ce va reprezenta un nou minim istoric, volatilitatea perechii euro/dolar s-a redus la 1,3477 – 1,3520 dolari, după ce luni aceasta coborâsela 1,3442 dolari, cotaţie care nu mai fusese atinsă de la jumătatea lui septembrie.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3486 – 1,3507 iar pe martie la 1,3470 – 1,3509 dolari, în timp ce uncia de aur cobora la 1.309 – 1.312 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Conferinte, expozitii si educatie financiara! BNR sarbatoreste Centenarul la Timisoara

În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, Banca Națională a...

BNR propune Președintelui României să NU promulge ”Legea Dării în Plată” în forma existentă. Vezi ARGUMENTELE

Banca Națională a României aduce trei tipuri de argumente...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...

Săptămâna trecută, Euro a scăzut cu un ban

Săptămâna precedentă a debutat pe minus, cursul euro urcând...

Săptămâna trecută, cursul euro nu a trecut de 4,48 lei

Euro a început intervalul direct pe creștere, la un...