Migranți prinși de polițiștii timișeni în timp ce încercau să intre ilegal în țară

- Advertisement -

Patru algerieni şi un marocan au fost depistaţi la frontiera de vest în timp ce încercau să intre ilegal în ţară.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au primit o informație conform căreia patru cetățeni algerieni și unul marocan intenționau să intre ilegal în țară din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde. Oamenii legii au ieșit la frontiera verde și i-au descoperit pe cei cinci, care au fost imediat reținuți.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt patru cetăţeni din Algeria şi un cetăţean din Maroc, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, care nu aveau documente de identitate asupra lor. Tinerii au declarat că au încercat să intre ilegal în România, pe la frontiera verde, întrucât nu deţineau documente legale de intrare în ţară şi intenţionau să ajungă în state din vestul Europei, la rude”, au transmis polițiștii de frontieră.

Oamenii legii efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie