Ministerul Transporturilor a retransmis Master Planul la CE! Centura Timișoarei, mai slab cotată ca a Bârladului

- Advertisement -

În cele aproximativ 1.000 pagini, Master Planul General de Transport (MPGT) prezintă atât proiectele de infrastructură, cât și strategia de implementare a acestora pe cele două perioade de programare 2014-2020 și 2020-2027. Actuala variantă a MPGT este rezultatul negocierilor pe care Ministerul Transporturilor le-a avut cu experții Comisiei Europene și va fi prezentată Comisiilor de transporturi din Senat și Camera Deputaților în cursul săptămânii viitoare.

De asemenea, în ultima săptămână a lunii mai este programată la Bruxelles o nouă întâlnire între specialiștii Ministerului Transporturilor și experții Comisiei Europene pentru discuții finale asupra documentului.

Conform documentului, rezultatele testelor pentru variante de ocolire au determinat specialiștii să ia concluzia că șoseaua de centură a Timișoarei trebuie să fie amplasată abia pe poziția a cincea, iar aceasta nu va avea, cel puțin până în 2030, regim de autostradă, așa cum se va întâmpla în cazul orașelor Iași, Suceava, Roman, Pașcani, Târgu Neamț, Focșani, Buzău, Craiova sau Caracal. Șoseaua de centură a Timișorei va fi construită în regim de drum EuroTrans.

Costurile la care este estimată construcția ”Centurii” Timișoarei au fost estimate la 48 de milioane de euro, fără TVA. MPGT arată că orașul care necesită cel mai urgent o șosea de Centură este Vasluiul. Orașul moldav este urmat de giurgiu și Sfântu Gheorghe, însă costurile totale necesare realizării celor trei variante de ocolire a acestor orașe, nu ajung la nivelul sumei necesare construirii șoselei de centură a Timișoarei. În paranteză sunt trecute costurile sectorului de drum exprimat în milioane de Euro fără TVA.

1. Vaslui (10.80);
2. Giurgiu (21.60);
3. Sfântu Gheorghe (9.60);
4. Bârlad (13.54);
5. Timișoara (48.00).

Documentele transmise se găsesc pe site-ul Ministerului Transporturilor, la secțiunea Strategia în transporturi și pot fi descărcate AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Primăria Timișoara vrea să preia șantierul Centurii de Vest! A făcut deja o solicitare Ministerului Transporturilor

Primăria Timișoara a transmis Ministerului Transporturilor un memoriu prin...

O asociere romano-maghiara supervizează construcția centurii Sud a Timișoarei

O asociere dintre o societate timișoreană și o societate...

Secretar de stat ALDE: 16 milioane de lei pentru reabilitarea Garii de Nord din Timisoara

Ovidiu Sîrbu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și...

Comuna Giroc ar putea avea propria sosea de centura, inaintea Timisoarei

Administrația locală din comuna Giroc a anunțat că a...

Primarul Robu, nemulţumit după întâlnirea de la Ministerul Transporturilor pe tema vaporaşelor

În doar câteva săptămâni am putea circula legal cu...