Monica-Macovei-la-Timisoara-1

”Îmi încep campania la Timișoara pentru că acum 25 de ani aici a început libertatea noastră. Și pentru că și eu vreau -ca și dumneavoastră- să aflăm cine a tras în noi în decembrie 1989. Și vom afla!”. Monica Macovei, candidat independent pentru funcția de președinte al României, a început campania electorală la Timișoara.

Monica Macovei a spus că dorește transformarea României, mai ales că toți ceilalți politicieni promit ”schimbarea” țării, deși au stat ani de zile la putere. ”Schimbarea deja nu mai înseamnă nimic, sunt cuvinte goale. Ponta e la putere de peste 2 ani de zile şi acum promite schimbarea României. Băsescu e preşedinte de 10 ani şi încă vorbeşte de schimbare. Johannis vorbeşte de asemenea de schimbare, deși PNL a fost la guvernare de mai multe ori. Tăriceanu şi Udrea vorbesc de schimbare, deşi au fost şi ei la putere. Vreau să transformăm România, așa încât președintele să fie angajatul românilor”, a declarat Monica Macovei.

Prezidențiabilul pledează pentru transformarea României prin cele 10 porunci pentru politicieni, incluse în viziunea pentru ţară, și prin cele 100 de măsuri și proiecte pentru România, pe care le propune. ”În final vreau să avem o Românie în care totul să se rezolve cu un zâmbet și un click. Noi să fim demni, să nu ne umilească nici politicienii, nici funcționarii, niciun fel de birocrație. Să mergem fericiți pe stradă, pentru că ai noștri copii au școli bune, avem o sănătate decentă cel puțin, avem o slujbă și suntem liberi. Să nu fim cenușii, supărați, cu capul în jos, ci să mergem veseli și relaxați pe stradă. Acesta este drumul nostru pe care trebuie să mergem”, a mai spus Macovei, candidat independent la alegerile prezidențiale.

Macovei a spus că șansele ei de a câștiga sunt mari și i-a chemat pe toți cei care se regăsesc în programul ei pentru România să meargă la vot și să o voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale. ”Șansa mea stă în puterea voastră, în votul vostru. Unii spun: dacă ajunge în turul 2, o votez. Turul întâi e întotdeauna un vot cu inima și cu cine vrei. În turul 2 te poți gândi cum să votezi util. Știți cum trebuie să votăm? Așa: crezi în candidat, ai încredere în el, crezi în programul lui politic, crezi că-ți va aduce acea transformare pe care o vrei în țara ta, votează cu el. Și atunci eu întreb: credeți în mine? Credeți în programul meu? Aveți încredere în mine? Atunci votați-mă din primul tur! Pentru că sunt singura care poate învinge pe oricine intră în turul 2”, a explicat Monica Macovei.

Și dacă tot și-a pornit campania electorală la Timișoara -primul oraș ”liber” de comunism, din România, vă reamintim că Monica Macovei a declarat în repetate rânduri că va insista pentru aflarea adevărului despre Revoluția din 1989 și Mineriada din 13-15 iunie 1990. ”CEDO ne spune foarte frumos: aceste infracțiuni nu trebuie să se prescrie niciodată. Românii au dreptul să-și cunoască istoria. S-a tras cu muniție de război la Revoluție, au fost omorâți peste 1.000 de oameni. Au fost omorâți și bătuți oameni, au fost distruse bunuri la Mineriada din 13-15 iunie. Toate acestea sunt parte din istoria României. Vinovații trebuie pedepsiți. Toate acestea au un autor. Eu voi insista foarte mult pe aflarea adevărului. Este istoria noastră”, a declarat Monica Macovei joi, 2 octombrie, la interviul Adevărul Live.

Macovei a fost prezentă sâmbătă în Timișoara, azi continuându-și campania la Arad, pentru ca în această seară să revină pe Bega. La 18.30 candidata la fotoliul de președinte se va afla, din nou, în Timișoara, fiind prezentă la concertul Pro Musica de la Sala Capitol.

 

Foto: Facebook/Monica Macovei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.