ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Morții nimănui! Ministrul Voiculescu recită ”poezii”, în timp ce la Spitalul Județean Timișoara pacienții mor ”pe rimă” din cauza infecțiilor nosocomiale

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Chiar în urmă cu două zile, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara, proaspăt absolvent al UMF, liberalul Raul Pătrașcu, afirma cu credință și voioșie, în fața camerelor de luat vederi, că în unitate sanitară pe care o conduce de aproape doi ani, fără concurs și din poziție de interimar permanent, NU se face politică, ci se salvează vieți!

Dincolo de ipocrizia și demagogia pură a afirmației, care a stârnit hohote de râs printre angajații SCJUT, adevărul e cu totul altul. Și îl știe chiar și ministrul sănătății, useristul Vlad Voiculescu care, azi, încă preferă să recite, după dictare, ”poeziile” scrise de Raul Pătrașcu, pe post de explicații, în scandalul infecțiilor nosocomiale, care a cuprins cel mai nou compartiment de Mari Arși din România, aflat în incinta Spitalului Județean Timișoara.

De la începutul anului și până acum, așa cum arată investigația reporterilor de la Antena 1, 8 pacienți, internați pe raionul de Mari Arși al SCJUT, au pierdut lupta cu viața din cauza infecțiilor intraspitalicești. Celebrele nosocomiale! Și toți, așa cum rezultă din actele medicale, au fost infectați după internarea în Spitalul Județean Timișoara. Semn că, dincolo de o zugrăveală frumoasă, tencuiala pereților colcăie de bacterii și, mai mult decât orice, există o fisură reală în circuitele medicale, proceduri la internare pacienților și în actul de management.

Și ce face managerul SCJUT, Raul Pătrașcu?! Păi, în primul rând se scuză că ”Trăim în România, o țară cu un anumit statut socio-economic”! După care, într-o logică politicianistă, cu foarte multe scăpări, spune așa: „Dacă erau 13 morți, nu aveam această discuție. Acum, vorbeam de demiteri ale personalului de acolo”. De ce a ales liberalul Pătrașcu cifra 13, în afară de faptul că, în percepția publică, numărul este unul cu ”ghinion”, rămâne o enigmă!? De ce 8 morți nu sunt suficienți și îndestulători, nici pentru ministrul sănătății și nici pentru directorul Spitalului Județean Timișoara, nici asta nu e foarte clar!?

Totuși, mai presus de orice, rămâne aroganța și cinismul afirmației, conform căreia, dacă numărul de morți ar fi fost unul potrivit sau impar, am fi vorbit DOAR despre demiteri ale personalului de pe secție. Semn că, din start, Raul Pătrașcu, în calitate de manager al celui mai mare și complex spital din vestul României, se consideră nevinovat, imaculat și fără nicio responsabilitate. Noaptea minții!

Unde mai pui că, dincolo de nosocomialele care colcăie în compartimentul de Mari Arși, infecții pe care toți, cu mic cu mare, azi, se chinuie să le acopere, acum câteva zile, colegii de la cotidianul Renașterea bănățeană, într-o investigație jurnalistică de zile mari, au demonstrat că Spitalul Județean Timișoara este tot un sat fără câini, în care ”o pacientă, operată la un picior, a murit din cauza unui…traumatism cranio-cerebral”. Și nimeni, nimic! Mucles!

Nici măcar președintele CJ Timiș și al filialei PNL, Alin Nica, nu mai scoate o vorbă despre ”non-stop-ul” de la SCJUT care, nici măcar azi, după o săptămână de la inaugurare, nu vaccinează 24 de ore din 24, așa cum a promis subalternul său pe linie de partid, Raul Pătrașcu. Probabil că Nica habar n-are că, imediat după tăierea panglicii, timp de circa o oră, o singură asistentă medicală, din cele 4 detașate în centrul de vaccinare, muncea. Celelalte 3 se uitau la mușchiul deltoid ca la un tablou de Goya! De unde să știe Alin Nica, toate astea?!

Așa cum nu are la cunoștință, nici el și nici ministrul Vlad Voiculescu că, de exemplu, acum câteva zile, un pacient cu Covid-19, internat la SCJUT, a fost la un pas să intre în comă diabetică deoarece responsabilul de parohie, un alt liberal de soi, care coordonează personalul din subordine prin stații walkie-talkie, ca un adevărat dispecer de taxi, nu a recepționat corect glicemia pacientului, pierzând o zecimală din coada transmisiei. Așa că, la o glicemie de 500 a dictat glucoză, în loc de insulină! Noroc că, în salon, în timpul transmisiei și recepției se mai afla un cadru medical, care a oprit nebunia, urlând din toți plămânii!!!

Coloniștii de la Județean

”Pacienți colonizați” – așa se numesc, în actele spitalicești, persoanele care, pe timpul internării, ”se lipesc” de bacteriile intraspitalicești. De nosocomiale! Și ”coloniști”, există din plin și au fost semnalați cu rigurozitate de spitalele din Occident, de fiecare dată când România și-a externalizat semenii către unități sanitare din Europa. Cazurile de la ”Colectiv”, film în care a jucat și ministrul sănătății Vlad Voiculescu, sunt cele mai elocvente!

La Spitalul Județean Timișoara, un ”pacient colonizat” a fost internat pe 25 februarie a.c., pe compartimentul de Mari Arși, cu arsuri de gradul II si III, fără nicio bacterie în organism. Așa spun actele medicale! După 5 zile, în analizele pacientului a apărut, ”din senin”, un adevărat killer: Acinetobacter. Starea omului s-a agravat, iar bărbatul a murit, după două săptămâni.

O altă femeie internată la Mari Arși a trecut, din păcate, prin aceeași poveste. Pe 16 februarie este preluată la SCJUT, cu arsuri de grad II şi III, iar după 4 zile analizele confirmă prezența Acinetobacter și Baumannii. După alte 72 de ore, alte două bacterii, la fel de puternice, își fac simțită prezența: Enterococ și Corynebacterium Striatum. La 11 zile de la internare, femeia a murit, și ea, pe compartimentul de Mari Arși.

Un alt pacient, aceeași poveste. Acesta a fost primit cu brațele deschise de SCJUT, tocmai de la Târgovişte. Este vorba despre singurul rănit în explozia blocului din Găeşti, din ianuarie 2021. Nici el nu a avut noroc căci, la analize, au apărut 3 bacterii cu care a fost ”colonizat”: Klebsiella, Pseudomonas, Acinetobacter. Din păcate, în luna februarie, a murit și găeșteanul.

Și mai sunt și alții dar, de departe, cel mai ghinionist a fost un alt pacient care, la nici o săptămână de la internare, a avut ”șansa” de a nu fi tratat corespunzător pentru că, așa cum arată fișa sa medicală, doctorii motivează, negru pe alb, că nu i-au putut schimba pansamentele de pe arsuri, întrucât nu mai aveau material sanitar. S-au găsit a doua zi, însă bărbatul a pierdut lupta cu moartea și cu bacteriile care l-au ”colonizat”, la nici 3 săptămâni de la internare în SCJUT.

Reacții adverse

Reacţia managerului Spitalului Județean din Timișoara, liberalul Raul Pătrașcu, vizavi de toată această situație a fost una dezarmantă: ”Dacă erau 13, nu aveam această discuție. Acum, vorbeam de demiteri ale personalului de acolo”. Totuși, interpelat, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a fost de o cu totul altă părere decât proaspătul absolvent al UMF Timișoara: ”8 morți, în trei luni, din cauza infecțiilor nosocomiale, înseamnă mult. Și unul singur e mult”.

Și Raul Pătraşcu mai are o teorie, indentică cu cea a gazelor lacrimogene care pot modifica AND-ul uman, afirmație care l-a făcut celebru pe mapamond: ”Un pacient vine colonizat cu aceasta bacterie, pentru că toţi avem floră bacteriană. Trăim în România, o țară cu un anumit statut socio-economic. În afară de acinetobacter avem și e coli, streptococi și așa mai departe”.

Practic, asist.univ.drd. Raul Pătrașcu sugerează că bacteriile zburdă, în libertate, pentru că România e o țară săracă. No comment! Și asta ar trebui să fie suficient și pentru aparținătorii celor decedați care, în loc de adevăr, au primit o bucată de hârtie, cu un singur cuvânt la cauza decesului: ARSURI. Nicio vorbă despre infecții intraspitalicești. Totul roz-bombon!

Vals modern

Recapitulăm: într-un spital din România, recte SCJUT, au murit opt oameni, în mai puțin de trei luni. Și Ministerul Sănătății, condus de Vlad Voiculescu, tot adună informații despre pacienții din secția de Mari Arși de la Timișoara. De fapt, nici măcar nu le adună, că le primește de-a gata, scrise, în note explicative. Și le ia de bune! Mai ales pe cele care spun că niciun pacient de pe compartimentul de Mari Arși nu a murit din pricina nosocomialelor!!!

Chiar dacă, într-un răspuns trimis celor de la Observator Antena 1, DSP Timiș confirmă că, la începutul anului 2021, în secția de Mari Arși a SCJUT, erau prezente 8 bacterii: printre altele și acinetobacter, klebsiela, stafilococul auriu și corynebacterium striatum. În ciuda evidențelor, Monica Althamer, secretar de stat în Ministerul Sănătății și ”navigator de pacienți”, așa cum o alintă Vlad Voiculescu, a declarat: „Cauza principală a morții in niciun caz nu a fost sepsis cu acineto baumanii„. Absolut toți medicii, consultați de reporterii voceatimișului.ro, o contrazic pe Monica Althamer, cu zâmbetul pe buze: șocul toxico-septic a fost cauzat de infecții bacteriene!

Dar managerul SCJUT, Raul Pătrașcu, susține că ”s-au respectat și se respectă toate procedurile, inclusiv declararea oricărei infecții asociate actului medical”! Deși, actele medicale ale pacienților confirmă că aceștia au avut hemoculturi negative la internare, pozitivându-se după câteva zile, semn că au fost ”colonizați”. Practic, oamenii s-au infectat în spital!

Medicii din Spitalul Județean Timișoara vorbesc despre un număr chiar mai mare de decese din cauza nosocomialelor, motivând că numărul morților din cauza infecțiilor intraspitalicești nu se raportează, în mod real. Și asta doar din rațiuni de management sanitar, chiar dacă, în viața de zi cu zi, nosocomialele pun viața pacienților în pericol, în special pe secțiile de ATI.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore