Nu-i de glumă! Codul GALBEN se PRELUNGEŞTE. Vezi când revine soarele la Timişoara

- Advertisement -

Marţi, 24 iunie 2014, la ora 14:00, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prelungire pentru avertizarea Cod Galben referitoare la fenomenele meteorologice care se petrec pe o suprafaţă însemnată de pe teritoriul României şi mai ales în judeţul Timiş.

Astfel, ANM anunţă că astăzi, în intervalul orar 14:00 – 23:00, vom avea parte de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ. În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile estice, centrale şi în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică se pot semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse. În a doua parte a zilei de mâine (miercuri, 25 iunie) şi în noaptea de miercuri spre joi vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a ţării şi, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite un nou mesaj de atenţionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

Cod portocaliu de VIJELIE, in judetul Timis

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în urmă...

Cod GALBEN in Banat! Ploi torentiale, vant si decarcari electrice

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o...

Atentie soferi! Temperaturile scazute, viscolul si ninsorile va pot pune probleme. CNAIR: Circulati cu atentie!

Începând de vineri după-masă o mare parte din teritoriul...

Avertizare meteo: cod galben de vreme rea. Ce ne asteapta in zilele urmatoare

Iarna în plină primăvară continuă în forţă în capitala...